Acoperișul aeroportului din New Delhi, India, s-a prăbușit

28.06.2024, 18:07
O persoană a murit, iar alte opt au fost rănite după ce o parte din acoperișul aeroportului din New Delhi, India, s-a prăbușit în timpul unei furtuni cu ploi abundente. Mai multe mașini care se aflau în zonă au fost avariate, iar o bună parte din zboruri au fost anulate. Autoritățile au dispus o anchetă cu privire la acest tragic incident.

Acoperisul din zona terminalului plecări a Aeroportului din New Delhi s-a prăbușit la primele ore ale dimineții, din cauza ploilor abundente și a vântului puternic, au transmis reprezentanții aerogării. Presa internațională scrie că acesta ar fi fost reparat recent. Din imaginile postate pe rețelele sociale, se vede cum apa curge prin acoperişul prăbuşit, un taxi este blocat sub un stâlp, iar mai multe mașini au fost avariate.

Sub dărâmituri au fost prinse mai multe persoane, fiind constatat un deces. Departamentul de pompieri din capitala Indiei a anunțat că, cel puţin 10 zboruri au fost anulate, iar 40 au avut întârzieri.

„Opt persoane au fost rănite, o persoană a murit. Operaţiunile de salvare au fost finalizate. Din cauza ploii abundente din această dimineaţă, o parte a acoperişului s-a prăbuşit în jurul orei 05:00. Echipele de salvare lucrează pentru a oferi toată asistenţa şi ajutorul medical necesare celor afectaţi”, - au anunțat reprezentanții aeroportului.

Autoritățile din New Delhi au anunțat că întregul terminal a fost evacuat şi s-a dispus o anchetă cu privire la incident. Capitala New Delhi a fost afectată de ploi abundente în ultimele zile. În urma acestora, traficul rutier a fost îngreunat, mai multe străzi fiind inundate.

Exclusiv TV