20 de persoane au fost rănite în nordul îndepărtat al Rusiei, după ce mai multor vagoane ale unui tren în care se aflau peste 200 de pasageri a deraiat. Potrivit autorităților locale, accidentul, care a avut loc miercuri, ar fi fost cauzat de avarierea liniei ferate în urma ploilor puternice din ultima perioadă. De la declanșarea ofensivei ruse în Ucraina, în Rusia au avut loc mai multe sabotaje ale liniilor de tren, calea ferată fiind unul din elementele logisticii armatei ruse.
20 de persoane au fost rănite miercuri în devierea mai multor vagoane ale unui tren în care se aflau peste 200 de pasageri în nordul îndepărtat al Rusiei. Tren făcea legătura între oraşul Vorkuta, dincolo de Cercul Arctic, şi portul Novorossiisk, la Marea Neagră, în sudul ţării. Trenul alcătuit din 14 vagoane a deraiat în apropierea oraşului Inta, în Republica Komi, un teritoriu slab populat şi cu o climă aspră. Potrivit autorităților locale, douăzeci de persoane au fost rănite, dintre care trei sunt în stare gravă.
Compania naţională rusă a căilor ferate, a declarat că potrivit primelor informaţii, cauza accidentului o reprezintă „avarierea liniei ferate în urma ploilor puternice” din ultima perioadă. Accidentele de transport nu sunt neobişnuite în Rusia, mai ales în regiunile îndepărtate şi izolate ale acestei ţări vaste, care are una dintre cele mai extinse reţele de cale ferată din lume. De la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, în Rusia au avut loc mai multe sabotaje ale liniilor de tren care au fost atribuite de autorităţi agenţilor ucraineni sau susţinătorilor Kievului, calea ferată fiind unul din elementele logisticii armatei ruse. Mai multe persoane au fost condamnate pentru deteriorarea infrastructurii electrice a transportul feroviar.
Exclusiv TV
