Un șofer beat criță a ajuns cu mașina într-o casă

19.06.2024, 17:54
Accidentul a avut loc marți după-amiază, în localitatea Grimăncăuți, din raionul Briceni. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, un bărbat în vârstă de 42 de ani, conducând un autovehicul fără a deține un permis de conducere, nu a respectat regulile de circulație. Astfel, mașina a derapat de pe traseu, ajungând într-o gospodărie de pe marginea drumului.

Supus testului de alcoolemie, șoferul s-a dovedit a fi în stare de ebrietate avansată, acesta având o concentrație de 1,24 mg/l alcool în aerul expirat. Pe acest caz a fost pornit un proces penal, oamenii legii urmând să stabilească toate circumstanțele.

Exclusiv TV