BCS solicită demisia lui Grosu

14.06.2024, 17:28
Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a înregistrat un proiect de hotărâre privind exprimarea votului de neîncredere față de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Ultimul le-a cerut deputaților din opoziție să treacă documentul prin toate procedurile legale, după care va fi examinat în plenul Parlamentului.

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor susține că, motiv pentru inițirea votului de neîncredere la adresa președintelui Parlamentului a servit încălcarea de către ultimul a Regulamentului Parlamentului.

VLAD BATRÎNCEA, președintele fracțiunii BCS: Se constată că, acțiunile președintelui Parlamentului în timpul ședințelor în plen se caracterizează prin subminarea principiului dezbaterilor parlamentare, prin lispă de etică și cultură parlamentară. Îngrădirea drepturilor deputaților din opoziție de a-și expune poziția compromite valorile democratice și statul de drept. În asemenea circumstanțe apare demarării procedurilor legale privind revocarea președintelui Parlamentului.

Deputații din opoziție au insistat ca acest proiect de hotărâre să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a forului legislativ.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Este o mică – mare problemă, ordinea de zi pentru ședința de astăzi a fost votată ieri, de aceea mai faceți antrenamente și la ședința următoare propuneți frumos la Biroul Permanent sau la ședința în plen, dar nu-mi mai exprimați încrederea voi, vă rog frumos. Eu deja o am, așa că mergem mai departe.

Pentru că, cererea lor nu a fost satisfăcută, deputații Blocului au părăsit ședința Legislativului. Proiectul hotărârii privind votul de neîncredere exprimat președintelui Parlamentului a fost elaborat după ce, o zi mai devreme, conducerea Legislativului a decis să-i lipsească pe șapte deputați din așa-zisul grup Șor de dreptul de a participa la cinci ședințe în plen. Această decizie a fost motivat de faptul că deputații independenți și neafiliați au blocat tribuna Parlamentuli și au periclitat activitatea forului legislativ. Aceștia au recurs la boicot după ce au fost lipsiți de dreptul la cuvânt. Igor Grosu a spus că este vorba despre avertizări pe care le-a dat parlamentarilor vizați din cauza amenințărilor la adresa sa și a colegilor săi.

Exclusiv TV