Zi neagră în istoria țării. Acum 83 de ani, în noaptea dintre 12 spre 13 iunie, a început primul val de deportări staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei. Zeci de mii de oameni au fost treziți în toiul nopții, forțați să-și părăsească casele și duși în Siberia și Kazahstan cu trenuri marfare. Victimele teroarei de acum opt decenii au fost comemorate la Chișinău.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, după miezul nopții, începe momentul care a intrat în istorie ca începutul primului val de deportări staliniste în Basarabia. În baza unei liste întocmite de regimul de atunci, aproximativ 100 de mii de persoane din întreg spațiu fostei URSS, printre care familii întregi de intelectuali, considerați ”dușmani ai puterii sovietice”, au fost scoși forțat din case și duși cu trenurile marfare în Siberia și Kazahstan. Victimele regimului stalinist au fost comemorate și debutul ședinței Parlamentului.
IGOR GROSU, președintele parlamentului: ”Peste 30 de mii de Basarabeni au fost treziți de lătratul câinilor și zgomotul soldaților și au fost scoși cu forța din casele lor. Memoria acelor vremuri este crucială, trebuie să nu uităm și să vorbim despre acele vremuri, mai ales când un nou război demarat de Kremlin încearcă să recroiască din nou frontierele. Dragi colegi, vin cu rugămintea să ținem un minut de reculegere pentru toți cei care au avut de suferit și pătimit în urma acelor represiuni politice.”
Șefa statului, Maia Sandu, a scris pe pagina sa de socializare că această lecție tragică a trecutului, nu trebuie uitată.
MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova ”Tragedia deportărilor e tragedia poporului nostru - nu o vom uita niciodată. Avem datoria să păstrăm vie memoria nedreptății prin care au trecut bunicii și străbunicii noștri. Să le onorăm demnitatea umană, care i-a ajutat să țină minte cine sunt și de unde se trag, chiar și în condiții inumane, la capătul lumii. Să reținem lecția trecutului, respingând ferm orice impulsuri totalitare pe pământul nostru, și să educăm generația tânără în spiritul libertății și democrației, care îi vor pregăti pentru o viață în pace și prosperitate, în Moldova Europeană, parte a lumii libere.”
În același context, prim-ministrul, Dorin Recean, a precizat că pentru a nu repeta astfel de crime împotriva umanității, Moldova a ales ferm drumul spre Uniunea Europeană.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova ”Deportați la mii de kilometri, acești oameni și-au păstrat demnitatea și identitatea, lăsând în urmă lecții de viață pe care trebuie să le învățăm ca astfel de lucruri să nu să se mai întâmple. Inclusiv pentru asta construim Moldova Europeană care într-un final să ne ducă ireversibil într-un spațiu al libertății, al păcii, al bunăstării și al siguranței zilei de mâine.”
După primul val de deportări din 1941, au mai urmat altele două în 1949 și 1951, în urma cărora au avut de suferit peste 40.000 de persoane, în special intelectuali, oameni avuți, primari și preoți, care au fost duși în fundul Siberiei și în Kazahstan. Bisericile și mănăstirile din țară au fost închise, fiind transformate în grajduri, cluburi sportive sau spitale pentru alienați, iar bunurile oamenilor au fost confiscate pe nedrept.
Exclusiv TV