În ultimii trei ani, Armata Națională a primit sprijin în valoare de peste 135 de milioane de euro din partea UE

12.06.2024, 18:39
În ultimii trei ani, Armata Națională a primit sprijin în valoare de peste 135 de milioane de euro din partea Uniunii Europene prin intermediul ”Instrumentului European pentru Pace”. Cea mai recentă donație care a ajuns în țara noastră, cu sprijinul UE, este formată din 16 ambulanțe militare, echipamente medicale și de geniu. Acestea au fost prezentate astăzi, în cadrul unei vizite a unei delegații europene la Chișinău.


Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit partenerilor europeni pentru sprijinul constant în dotarea și modernizarea Armatei Naționale.

ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării: ”Menționez că toate echipamentele sunt deja utilizate de către specialiștii din subdiviziunile medicale și de geniu ale Armatei Naționale în cadrul activităților de instruire, dar și la îndeplinirea misiunilor specifice. Toate investițiile în apărare, pe care le facem împreună cu partenerii noștri sunt cu un singur scop - pentru a asigura pacea și liniștea în țara noastră. Nu există nicio țară neutră din Europa care nu-și respect armata și nu investește în ea.”

De cealaltă parte, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova, Janis Mazeiks, a precizat că UE va continua să sprijine Armata Națională cu echipamente noi și moderne.

JANIS MAZEIKS, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova: ”În ansamblu, până în prezent, UE a adoptat măsuri de sprijin pentru forțele armate ale Republicii Moldova în valoare de 137 de milioane de euro. Mai multe echipamente urmând să ajungă pe parcursul acestui an și în cursul anului următor. Reziliența Moldovei este și reziliența noastră.”

Precizăm că cel mai recent pachet de sprijin pentru a consolida securitatea națională a Republicii Moldova, a fost aprobat de Consiliul UE în luna aprilie. Este vorba despre un ajutor de 41 de milioane de euro, planificat pentru 40 de luni, care va finanța furnizarea de echipamente neletale în următoarele domenii: mobilitate, supraveghere aeriană, război electronic și echipamente logistice.

Exclusiv TV