Patru elevi din țară au obținut trei note de 10 din oficiu la examenul de bacalureat

7.06.2024, 17:29
Patru elevi din țară au obținut trei note de 10 din oficiu la examenul de bacalureat. Este vorba de trei băieți și o fată din municipiile Chișinău și Bălți, care au reușit să obțină performanțe la concursuri și olimpiade naționale și internaționale. Astfel, tinerii vor avea de susținut doar o singură testare.

Trei elevi care au reușit să obțină trei note de „10” la examenele de bacalaureat sunt din municipiul Chișinău. Este vorba de Patricia Caraman, care a absolvit liceul „Aristotel”, Constantin Babuc și Mihai Eșanu, care au studiat la liceul „Orizont” din Durlești. Un alt elev care a înregistrat această performanță este Sergiu Levința, de la liceul „Mihai Eminescu” din Bălți. Toți au reușit să obțină această performanță pentru că dețin certificate internaționale care atestă cunoașterea limbii engleze sau informaticii sau pentru că au obținut primele locuri la concursuri și olimpiade internaționale și naționale. Anterior, Ministerul Educației a anunțat că, în acest an, un număr record de candidați au obținut nota 10 din oficiu la examenul de bacalaureat la limba străină. Este vorba de 2.594 de elevi. Începând cu sesiunea de bacalaureat 2024, nota zece din oficiu este acordată și candidaților care au susținut, pe parcursul claselor a 10 - 12 examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor specifice domeniului informaticii. Astfel, 61 de tineri au intrat în perioada examenelor nota 10 la această disciplină. Sesiunea de bacalaureat 2024 se desfășoară în perioada 4-21 iunie, în 93 de centre de bacalaureat.

Exclusiv TV