Pentru a treia zi consecutiv, meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică în întreaga țară. Astăzi, în intervalul orelor 10.00 și 22.00 se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat cu averse puternice, cu grindină și intensificări ale vântului în rafale de până la 18 m/s. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de până la 35 de litri/m2. Ploile puternice au făcut ravagii în ultimele două zile în țară, dar și în capitală. Puhoaiele au inundat mai multe străzi și subterane din oraș, fiind perturbat orarul transportului urban.Cel mai afectat a fost sectorul Buiucani, care s-a transformat într-o mică Veneție.
În seara zilei de ieri, cele mai puternice averse au fost în sectorul Buiucani al capitalei, acolo unde zeci de străzi, subterane și chiar parcuri și alei, au fost inundate la propriu. Internauții au publicat zeci de videouri, fiind șocați de cantitatea imensă de apă, care s-a adunat pe străzi. Sensul giratoriu din apropierea Universității Pedagogice ”Ion Creangă”, s-a transformat într-un mic lac.
Iar în pasajul subteran apa ajungea până la brâu. Și strada Liviu Deleanu s-a transformat într-o mică Veneție. În timp ce unii șoferii au lăsat mașinile în parcări, alții s-au încumetat să conducă chiar și în astfel de condiții extreme.
Din cauza precipitațiilor puternice a fost dat peste cap și orarul transportului urban. Multe troleibuze și-au suspendat cursele, iar cele care au ajuns în stații au fost asaltate de numărul are de pasageri. Însă oamenii care au avut noroc să urce în troleibuze, nu au avut mai mult noroc. Unele unități de transport de mare capacitate au fost inundate la propriu. Strada Calea Ieșilor a devenit impracticabilă, oamenii fiind nevoiți să meargă prin glod, pe sub blocuri.
De cealaltă parte, autoritățile municipale au fost în alertă maximă. După ce a trecut ploaia și apa s-a scurs, utilajele speciale au lucrat toată noaptea pentru a curăța drumurile, aleile și subteranele de nămol și pietriș. Din cauza vântului puternic, pe 11 adrese din oraș au căzut crengi, iar câțiva arbori au fost doborâți. Angajații Întreprinderii ”Spații Verzi” au intervenit pe parcursul nopții și azi -dimineață pentru a înlătura situațiile de avariere.
În contextul în care și astăzi este în vigoare codul galben de instabilitate atmosferică, conducătorii auto sunt îndemnați să nu parcheze mașinile sub arbori, iar oamenii să fie prudenți când se deplasează prin parcuri și păduri. Pentru a nu vă expune oricărui risc, în timpul furtunii este recomandat să stați acasă sau să vă adăpostiți în cea mai apropiată încăpere.
Exclusiv TV
