Autorii de manuale școlare vor beneficia de remunerare mai mare

29.05.2024, 17:11
Autorii de manuale vor fi remunerați mai bine. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern. Astfel, chiar și autorii manualelor editate în tiraje foarte mici, vor avea parte de o plată mai consistentă. În același timp, o parte din manualele elaborate, dar neîncadrate în procesul educațional oficial, vor fi achiziționate de ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit ministerului Educației și Cercetării, în prezent autorii de manuale sunt remunerați cu 10 la sută din contractul atribuit. De cea mai mare problemă se ciocnesc autorii manualelor editate în tiraje foarte mici, cum ar fi cele de limba și literatura ucraineană, găgăuză și altele.

GALINA RUSU, secretară de stat a ministerului Educației și Cercetării: O analiză a contractelor precedente, spre exemplu, arată că un autor de manual a fost remunerat cu 6-9 mii de lei. De acum încolo, autorii vor fi remunerați cu 20%. Spre exemplu, în situația unui tiraj de un milion de lei aceasta înseamnă 200 de mii de lei pentru autorii de manuale. Și venim aici cu o asigurare minimă. Ce înseamnă asta? Asta inseamnă că dacă manualul va fi într-un tiraj mic, avem asigurarea unei plăți pentru o coală de autor de un salariu mediu pe economie, spre exemplu, un manual, poate fi tirajul cât de mic, dacă are zece coli de autor, aproximativ 160 de pagini, grupul de autori va fi renumerat cu 137 de mii de lei.

Decizia Guvernului cuprinde și autorii de manuale, care nu au fost selectate pentru procesul de studii, dar care sunt de calitate. Acestea vor fi folosite ca alternativă și la dorință pentru lecții.

GALINA RUSU, secretară de stat a ministerului Educației și Cercetării:Propunem ca manualele, care nu au fost declarate câștigătoare, dar au fost extrem de bune, adică au acumulat 90% din punctajul de calitate, să fie achiziționate de ministerul Educației și plasate pe pagina oficială a ministerului. Asta înseamnă că, elevii, cadrele didactice vor avea posibilitatea să utilizeze în proces educațional manuale de calitate, suplimentar celor care sunt editate și tipărite pe hârtie.

Anul trecut, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, declara că majoritatea manualelor din care învață elevii din țară sunt depășite. În acest an de studii, autoritățile au achiziționat 47 de titluri noi, iar în noul an de studii 2024-2025 urmează să fie contractate alte 67 de titluri. În total, sistemul are nevoie de 280 de manuale care ar corespunde curiculei școlare, modificate în 2019.

Exclusiv TV