Capriciile vremii au pus la pământ eforturile multor producători agricoli din țara noastră. Fermierii declară că s-au ciocnit de o secetă mai deosebită în acest an, odată ce grânele au ajuns să fie aproape pregătite pentru cosit deja în luna mai. Chiar dacă lanurile de cereale sunt galbene, spicul nu este plin. Subiectul a fost discutat în cadrul emisiunii ”La Subiect”.
ALEXANDRU BRÎNZĂ, președintele Asociației ”Forța Fermierilor”: "În acest an este o secetă mai deosebită, în luna mai să ajungă grânele și culturile de grupa I să ajungă în starea ca să fie practic coapte, în ghilimele coapte, dar fără ca să fie pline boabele, alte culturi chiar să nu aibă boabe. Dacă vorbim de rapiță, acolo nu e rapiță, dar niște fire de mac. Este ceva chiar catastrofal".
Afectată este și zona de nord, care tradițional înregistrează mai puține pierderi la producția de cereale, declară președintele Asociției ”Forța Fermierilor”, Alexandru Brinză. Astfel, lanuri afectate de seceta hidrologică se atestă în raioanele Fălești, Glodeni, Rașcani, zona Bălți, iar la sud în raioanele Cantemir și Cahul. Mai mult, chiar și gospodăriile care aplică cele mai inovative tehnologii în producerea cerealelor, calculează astăzi pagubele.
ALEXANDRU BRÎNZĂ, președintele Asociației ”Forța Fermierilor”: "Grâul și rapița sunt cele mai afectate. În zona de nord chiar sunt câmpuri imense care nu mai au nicio scăpare. Chiar nu au. Ce cantitate de precipitații nu ar fi, ele nu-și mai revin. Unde am văzut eu, cel puțin, cele mii de hectare cu cereale de grupa I, acolo nu mai este scăpare, practic nu mai este verde. Am văzut un câmp lucrat după tehnologia mini till și no till, și chiar și acelea sunt afectate".
Producătorii de cereale spun că nu mai au stocuri, care le-ar putea asigura o rezervă pentru un nou semănat în toamnă.
Asociația Forța Fermierilor a solicitat, săptămâna trecută, declararea stării de calamitate în agricultură. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat, săptămâna trecută, că elaborează un ordin de constituire a Comisiilor pentru Situații Excepționale la nivel de raion pentru constatarea situațiilor în fiecare caz.
Exclusiv TV

