Toni Kroos se retrage din fotbal

22.05.2024, 17:36
Toni Kroos, jucătorul care a scris istorie pentru Real Madrid și pentru fotbalul german, a anunțat că se va retrage la finalul acestui sezon, după Campionatul European disputat chiar în țara sa natală. Legendarul mijlocaș a făcut anunțul prin intermediul unei scrisori de "adio" emoționante îndreptate către clubul blanco și suporterii săi.

Toni Kroos, jucătorul care a devenit o adevărată legendă pentru Real Madrid, și-a anunțat retragerea din fotbal. Neamțul va disputa ultimele sale meciuri la EURO 2024, pe tărâm natal, unde poate cuceri un ultim trofeu alături de naționala Germaniei. Anunțul incredibil făcut de mijlocașul de pe Bernabeu a fost făcut prin intermediul unei scrisori de "adio" îndreptată către formația la care a petrecut nu mai puțin de 10 sezoane. În vârstă de 34 de ani, Kroos a avut o carieră remarcabilă pe care și-a început-o în Germania, la academiile echipelor Greifswalder și FC Hansa Rostock. Ulterior, mijlcoașul a ajuns la Bayern Munchen, fiind împrumutat pentru un sezon chiar și la Bayer Leverkusen. Din 2014, Kroos a devenit jucătorul lui Real Madrid, club la care a devenit o adevărată legendă. Neamțul a cucerit în cariera sa o Cupă Mondială, 5 Ligi ale Campionilor, 3 titluri de campion în Germania și 4 în Spania, 5 Supercupe ale Europei, 3 Cupe ale Germaniei și una a Spaniei, 4 Supecupe ale Spaniei și una a Germaniei.

"Cum am spus întotdeauna, Real Madrid va fi ultimul meu club. Astăzi sunt fericit și mândru că am găsit în capul și în inima mea momentul potrivit pentru această decizie. Ambiția mea dintotdeauna a fost să îmi închei cariera la un nivel de top. Din acest moment, am un singur gând în minte și nimic nu mă va separa de el. Hai să câștigăm a 15-cea Ligă a Campionilor!!! În același timp, decizia asta înseamnă că cariera mea se va încheia în vară, după EURO," - a fost mesajul lui Kroos.

Kroos va juca ultimul său meci la Real Madrid în finala Ligii Campionilor de pe 1 iunie, când "galacticii" dau peste Borussia Dortmund.

Exclusiv TV