În eventualitatea organizării unui scrutin prezidențial, în turul doi ar trece actuala președintă, Maia Sandu și predecesorul său, socialistul Igor Dodon. În cel de-al doilea tur, liderul PSRM ar fi avantajat, dacă procesul de vot ar avea loc doar pe teritoriul Republicii Moldova. În același timp, la un potential referendum, 54 la sută dintre respondenți ar vota pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Datele sunt parte ale studiului „Barometrul Socio-Politic – Mai 2024”, prezentate, astăzi, de compania IMAS.
Potrivit sondajului de opinie, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, șefa statului, Maia Sandu ar fi favorită printre alegătorii cu o opțiune de vot. Președinta ar obține 41,3 la sută din sufragii, fiind urmată de liderul PSRM, Igor Dodon cu un scor de 19,3 procente. Actualul primar al Capitalei, Ion Ceban, ar obține 7 la sută din voturi, iar fostul Premier, Ion Chicu – 6,7 procente. Pentru liderul comuniștilor, Vladimir Voronin și-ar da votul 6,2 procente dintre respodenții cu opțiune de vot, iar Renato Usatîi ar fi susținut de 5,5 la sută dintre aceștia. Restul politicienilor incluși în sondaj au acumulat un scor mai mic de 5 procente.
Astfel, în turul II al unui eventual scrutin prezidențial s-ar duela actuala șefă a statului, Maia Sandu și predecesorul său, Igor Dodon, care ar avea mai multă susținere în țară, potrivit sondajului IMAS.
DORU PETRUȚI, directorul general IMAS Moldova: "Distanța dintre Igor Dodon și Maia Sandu pentru un eventual tur II se micșorează. 43,5% - 41,3% ar fi un scor la acest moment cu un avantaj pentru Igor Dodon. Încă o data, pe teritoriul Republicii Moldova".
De asemenea, participanții la sondaj au fost întrebați și despre voturile lor în cadrul unui referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la mai multe structuri internaționale, inclusiv unirea cu România. 54 la sută dintre respondenți au spus că ar opta pentru aderarea la Uniunea Europeană, 39% pledează pentru aderarea țării la Uniunea Eurasiatică, iar 31 la sută pentru acceptarea Moldovei în Blocul NATO. 38 de procente dintre cei chestionați susțin unirea țării noastre cu România.
Studiului „Barometrul Socio-Politic – Mai 2024” a fost realizat de compania IMAS în perioada 2-19 mai curent, pe un eșantion de 1088 de persoane din 89 de localități. Metoda de culegere a informației a fost interviul, marja de eroare fiind de plus-minus 3 la sută. Comanditarul și finanțatorul sondajului este compania română Independent News.
Exclusiv TV
