Reprezentanți ai actualei guvernări sunt vizați de investigațiile Procuraturii Anticorupție. În unele cazuri, cum ar fi construcția drumului Bumbăta – Leova, care a costat peste 252 de milioane de lei, există și un învinuit, iar în alte cazuri de rezonanță instituția va veni cu o concluzie în scurt timp. Declarația a fost făcută de șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, în cadrul unei emisiuni online.
OCTAVIAN IACHIMOVSCHI, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție: "Există dosare în care se investighează presupuse fapte săvârșite de reprezentanții guvernării, însă nu pot să vă spun dacă cineva are statut procesual".
Șeful adjunct al procuraturii anticorupție, Octavian Iachimovschi, a fost întrebat și despre investigația inițiată pe marginea licitațiilor eșuate de dare în locațiune a spațiilor comerciale ale Aeroportului Internațional Chișinău. Opinia publică face legătură dintre acest concurs și actualul ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Ultimul a respins în repetate rânduri acuzațiile că ar avea interese să aducă o anumită companie în aerogară.
OCTAVIAN IACHIMOVSCHI, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție: "Procuratura s-a autosesizat pe acest caz. Probabil zilele următoare vom ieși cu un comunicat despre ceea ce am constatat, ceea ce am stabilit. Nu o să anticipez acest comunicat, deoarece lucrăm la el".
În schimb, Octavian Iachimovschi susține că investigațiile sunt mai active în dosarul penal privind corupția de la construcția drumului Leova – Bumbăta.
OCTAVIAN IACHIMOVSCHI, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție: "Săptămâna aceasta o persoană a fost spusă spre învinuire în acest dosar. Este de la Administrația de Stat a Drumurilor. N-am să dau catalogări de corupție, am să spun că drumul acesta ne costă foarte scump. Și noi încercăm să vedem dacă este o normalitate în astfel de preț sau este ceva cu ieșire din comun. Avem mai multe versiuni de investigații. Este o investigație complicate".
Costul lucrărilor de construcție a 3,6 km din drumul de acces și a infrastructurii punctului de frontieră Leova – Bumbăta depășește 252 de milioane de lei, iar finalizarea lucrărilor era planificată pentru luna noiembrie a acestui an. Inițial, pentru construcția drumului erau prevăzuți 260 de milioane de lei. Realitatea.md scrie că, un calcul elementar arată că fiecare kilometru reparat a costat circa 3,5 milioane de euro, fiind cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova.
Exclusiv TV

