Problemele cu care se confruntă fermierii și școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului au fost subiect de discuție în cadrul unei noi întrevederi dintre reprezentații politici de la Chișinău și Tiraspol. Discuțiile dintre Oleg Serebrian și Vitalii Ignatiev, s-au întâlnit în cadrul unei ședințe de lucru desfășurate la sediul Misiunii OSCE din orașul Bender.
Negociatorul principal din partea Chișinăului a subliniat necesitatea anulării de către Tiraspol a deciziilor abuzive privind impunerea ilegală de taxe și de restricții pentru fermierii care au loturile de pământ, amplasate după traseul „Rîbnița-Tiraspol”.
OLEG SEREBRIAN, viceprim-ministrul pentru Reintegrare: "Cu regret, s-au aprofundat și mai mult problemele cu care se confruntă fermierii din raionul Dubăsari, în rezultatul impunerii de către autoritățile transnistrene a taxelor pentru transportarea materialului semincer și a recoltei cultivate pe terenurile lor".
De asemenea, au fost reiterate dificultățile cu care se confruntă cele opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
OLEG SEREBRIAN, viceprim-ministrul pentru Reintegrare: "Suntem îngrijorați de condițiile complicate în care s-au pomenit școlile cu predare în limba română, elevii și pedagogii. Majorarea intenționată a plăților pentru utilități, în comparație cu alte școli din Transnistria, ridică multe semne de întrebare. În același timp, este evident că asigurarea acestor școli cu sedii proprii, ar contribui la îmbunătățirea situației din domeniul educației".
În cadrul discuțiilor a fost readus subiectul deținuților ilegali din regiunea transnistreană. Oleg Serebrian a cerut eliberarea lor necondiționată. În aceeași ordine de idei, părțile au reiterat intenția de soluționare a conflictului transnistrean doar pe cale pașnică.
VITALII IGNATIEV, reprezentantul politic al Tiraspolului: "Așa cum am marcat 30 de ani ai procesului de negocieri, partea transnistreană a propus ideea de semnare a unei declarații privind susținerea exclusivă a metodelor pașnice și constructive de negocieri și soluționarea problemelor pe calea dialogului. Am transmis proiectul declarației părții moldovenești".
Referitor la pretențiile Tiraspolului privind procedura importurilor și exporturilor diferitor categorii de mărfuri, cum ar fi medicamente, echipamente radiologice, bunuri industriale și cu destinație strategică s-a explicat în mod repetat că autorizarea, vămuirea și emiterea deciziilor de resort este asigurată în condiții egale pentru toate companiile de pe ambele maluri ale Nistrului.
Exclusiv TV
