Ministra Justiției despre plecarea celor 20 de magistrați de la Curtea de Apel Chișinău: O lipsă de curaj

8.05.2024, 18:03
O lipsă de curaj, așa califică ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, plecarea celor 20 de magistrați de la Curtea de Apel Chișinău, care este verificată acum de comisia vetting. După demisiile pe bandă rulantă acceptate de Consiliul Superior al Magistraturii, a fost anunțat concurs pentru suplinirea funcțiilor vacante. Deși recunoaște că cei care vor avea de suferit sunt oamenii de rând a căror dosare sunt pe masa judecătorilor, Veronica Mihailov-Moraru, susține că cel mai important acum este completarea instanței cu judecători integri și profesioniști.

Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat pe 7 mai cererile de demisie din propria inițiativă a 20 din cei 40 de judecători de la Curtea de Apel Chișinău, care este verificată acum de comisia vetting. De asemenea, în aceeași ședință a fost admisă și demisia unui magistrat de la Curtea de Apel Cahul. În opinia ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, demisiile din sistem ar scoate la iveală frica judecătorilor de evaluarea extraordinară.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministra Justiției: Vedem că jumătate din componența Curții de Apel Chișinău a preferat să nu treacă prin acest exercițiu de evaluare extraordinară. Bine, legea le oferă acest drept, dar pe de o parte cred că înțelegem că sunt rezerve în vederea asumării și de curaj, pentru a trece prin acest exercițiu de evaluare extraordinară. Or, chiar reieșind din aceste rapoarte pe care le-ați menționat, aceste lucru demostrează necesitatea unor măsuri mai radicale, ceea ce ține de refoma justiției și asigurarea integrității judecătorilor și a procurorilor.

Deși recunoaște că demisile de la Curtea de Apel Chișinău va afecta în primul rând cetățenii, care sunt în litigii, ministrei Veronica Mihailov-Moraru, susține că această situație va fi remediată odată ce Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat un concurs pentru funcțiile de judecător rămase vacante.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministra Justiției: Cred că pentru cetățeni în primul rând este mai important ca, cauzele lor să fie examinate de judecători integri și profesioniști, decât de judecători asupra cărora eventual pot să planeze anumite riscuri de integritate. Spre deosebire de anul trecut atunci când Curtea Supremă de Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii și-au dat demisia incorpore, negândindu-se la interesul public și la cetățeni, acum avem un Consiuliul Superior al Magistraturi, care este organul de administrare în ceea ce ține de sistemul judecătores și asigurarea funcționării. Deci, din dicuțiile care le-am avut și cu reprezentații Consiliului Superior al Magistraturii, înțeleg că aceștia analizează și posibilitatea de a asigura funcționalitatea Curții de Apel, în partea ce ține de jumătate din componență, cu potențialele transferuri ale judecătorilor.

Potrivit unui comunicat emis de comisia vetting, la Curtea de Apel Chișinău au rămas 20 de judecători, care au acceptat să fie evaluați. Ei au transmis comisiei declarațiile de avere pentru ultimii 5 ani, chestionarele de etică și listele persoanelor apropiate din sistemul de justiție. Cei care vor pica vettingul vor fi demiși și nu vor avea dreptul să lucreze în sistemul de justiție între 5 și 7 ani.

Exclusiv TV