A început sezonul căpușelor în parcurile și pădurile din țară. Iubitorii de natură sunt îndemnați să fie atenți, să se verifice după fiecare plimbare sau drumeție, întrucât aproximativ 25% din căpușe sunt purtătoare de infecția Lyme. Boala poate provoca febră, dureri musculare și articulare, dar și complicații ale sistemului nervos. Doar anul trecut, în Republica Moldova au fost înregistrate oficial 244 de cazuri de îmbolnăvire, iar pe an ce trece, numărul cazurilor este în creștere, atenționează specialiștii.
Din primăvară și până toamna târziu, spațiile verzi sunt prielnice pentru căpușe - insecte parazite care se hrănesc cu sângele oamenilor sau al animaleleor. Studiile arată că până la 25% dintre acestea sunt infectate și pot transmite boala Lyme sau alte complicații grave.
Primul semn al infecției apare ca un eritem, o pată roșiatică care se extinde treptat, ea putând fi asociată cu o senzație de arsură, înțepătură, cefalee. După care apar și alte manifestări. În astfel de cazuri trebuie să mergem urgent la medic pentru tratament medicamentos.
LUDMILA LUNGU, şefa Secţiei supravegherea bolilor extrem de contagioase, ANSP: ”Printre alte manifestări vorbim și despre dureri musculare, articulare, o febră moderată sau chiar și mărirea în dimensiuni a ganglionilor limfatici. Netratată, boala Lyme poate să ducă la complicații în ceea ce privește sistemul nervos, articular. Odată ce depistăm acele simptome, neapărat ne adresăm la medic pentru că pot apărea diferite complicații, iar boala Lyme se tratează.”
Daca boala nu este depistată și tratată imediat după infecție sau dacă nu există simptome în primul stadiu al bolii, maladia afectează într-o perioadă scurtă pielea, articulațiile, inima și sistemul nervos. Pentru a evita orice complicație, oamenii sunt îndemnați ca după fiecare drumeție sau plimbare în spații verzi, să-și verifice minuțios corpul. Depistată, căpușa poate fi scoasă în condiții de casă.
LUDMILA LUNGU, şefa Secţiei supravegherea bolilor extrem de contagioase, ANSP: ”Ar fi bine să avem la îndemână o pensetă ascuțită, o soluție dezinfectantă și aici vorbim de alcool etilic sau iod. Trebuie să apucăm acea căpușă cât mai aproape de cap și cu o răsucire sigură, dar delicată, să încercăm să extragem acea căpușă. Nu folosim acele metode tradiționale de uleiuri, ojă, ele sunt interzise.”
Majoritatea oamenilor s-au confruntat măcar o dată în viață cu mușcături de căpușe. Aceștia spun că recurg la metode tradiționale de îndepărtare a insectelor parazite.
EA: ”Copilul a avut căpușe, plimbându-se, jucându-se în pădurea din preajma satului nostru.- Și cum ați procedat? - Acasă am scos, așa cum se spune în popor, ungem un pic cu ulei și atent cu penseta, atent, apoi am sterilizat cu alcool etilic. Și am urmărit timp de o zi, două ca să nu fie infecție și a fost tot bine.”
EA: ”Eu sunt din zona pădurilor, de la Condrița și am avut căpușe, dar așa de când lucrez în parc, nu. Și cum ați scos-o atunci? - Cu mâna, am dat cu apă de colonie ”troinoi”
Această femeie spune că deja a făcut o tradiție ca atunci când vine de la plimbare să își verifică minuțios copilul de căpușe.
EA: ”Nu prea ne ducem la pădure. Când umiditatea e mare, ele sunt mai multe, așa știu, și nu prea ne ducem la pădure. Dar când este soare, nu mai sunt așa multe. Mergem pe margine, nu prea ne așezăm pe iarbă, doar cât copiii aleargă așa un pic, dar seara oricum îi verificăm când ne ducem acasă.”
Anul trecut, în țară au fost înregistrate 242 de cazuri de infecție cu boala Lyme transmisă prin căpușe, dintre care 35 în rândul copiilor. Pentru a evita mușcăturile de căpușe, oamenii sunt îndemnați să evite zonele cu iarbă foarte înaltă, cele din apropierea lacurilor și locurile umede. O altă metodă de protecție este folosirea spray-urilor și a soluții anti-insecte. În plus, căpușele nu suportă focul și fumul. În Chișinău, majoritatea spațiilor verzi din locurile publice sunt tratate chimic contra insectelor parazite.
Exclusiv TV

