O tânăra de 19 ani, care a fost dată dispărută acum o săpămână, este de negăsit

19.04.2024, 18:01
O tânăra de 19 ani, care a fost dată dispărută acum o săpămână după ce a urcat într-o mașină de ocazie în Orhei, este de negăsit. Zeci de polițiști, salvatori, scafandri, vânători și voluntari sunt antrenați în operațiunea de căutare, care s-a desfășurat pe aria traseului pe care se presupune că a plecat tânăra. Inspectoratul General al Poliție anunță că, șoferul mașinii în care ar fi urcat aceasta a fost reținut, însă refuză să coopereze cu ancheta. Între timp, căutările au fost extinse și în raionul Telenești.

Tânăra originară din raionul Orhei a dispărut pe 12 aprilie, după ce apropiații acesteia au pierdut legătura cu ea. Fata de 19 ani, care este însărcinată, urma să revină acasă de la meditațiile pe care făcea cu un copil dintr-o localitate vecină. Poliția a anunțat dispariția ei două zile mai târziu, cerând ajutorul populației.

EA: A fost la lecții. M-a sunat. Ea mereu mă sună dimineața. Pe urmă, când a plecat de la lecții, iar m-a sunat. A spus că merge la cămin, o să mănânce și o să se odihnească un pic. După 15:00 ea a spus că va merge la băiețel la meditație și pe urmă va veni. De atunci, nu am mai vorbit cu ea. După ce ieșea de la băiețelul cela, ea mă suna mereu. Atunci nu m-a sunat.

La patru zile de la dispariția tinerei, în presă au apărut imagini cu momentul în care tânăra de 19 ani a urcat într-un automobil de ocazie. O zi mai târziu, oamenii legii au reținut șoferul automobilului. Acesta este locuitor al satului Chițcanii Vechi din raionul Telenești și are 45 de ani. El refuză să colaboreze cu ancheta, deși a recunoscut că ar fi luat-o pe tânără în mașină. Potrivit lui, fata a coborât la scurt timp pe o margine de drum, după ce a înțeles că a urcat într-o altă mașină decât pe cea pe care ar fi așteptat-o. Bărbatul este fost polițist, care a activat anterior la Penitenciarul Nr.10 din localitatea Ciorescu. Acesta ar fi fost părăsit de soție, este șomer, iar în ultima perioadă consuma alcool în exces și era agresiv, spun autoritățile locale citate de presă. În tot acest timp oamenii legii continuă căutările. Operațiunea de căutare a fost completată cu salvatori, scafandri, vânători și voluntari. Aria de căutare a fost extinsă în raionul Telenești. Între timp, procurorii cer mandat de arestare pe numele suspectului, care a fost reținut pentru 72 de ore. Populația este îndemnată să anunțe orice detaliu la numărul de telefon 112, dacă are informații despre acest caz.

Exclusiv TV