Grecia se revanșează față de turiștii evacuați, anul trecut, în timpul incendiilor de pe insula Rodos. Zeci de mii de vouchere vor fi acordate celor care au pierdut vacanța de anul trecut din cauza capriciilor naturii.
Autoritățile statului elen au anunțat că, în actualul sezon estival vor fi emise 25 de mii de vouchere în valoare de până la 500 de euro, care vor fi oferite turiștilor, care au avut vacanțe rezervate pe insulă în iulie 2023. Voucherele gratuite vor fi acordate doar celor care au avut cazare la hotel. Locuințele închiriate nu sunt acoperite de acest program.
Guvernul elen a indicat două perioade pentru vacanțele gratis: prima se întinde până la sfârșitul lunii mai, iar a doua acoperă intervalul 1 octombrie - 15 noiembrie.
Amintim că în luna iulie a anului trecut, mii de turiști au fost evacuați de pe insula Rodos din cauza incendiilor. A fost cea mai mare operațiune de evacuare din istoria Greciei.
Exclusiv TV
