Locuitorii din aproximativ 120 de blocuri cu apartamente și cinci mii de case individuale vor putea beneficia, în următorii trei ani, de granturi și alocații pentru eficientizarea consumului de energie. Cabinetul de Miniștri a aprobat Programul de finanțare „Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial din Republica Moldova”, care promite economii energetice de până la 40 de procente. Fondurile programului sunt de aproximativ un miliard 400 de milioane de lei, însă o parte din investiții va fi asumată și de beneficiar.
Potrivit deciziei Guvernului, principalii beneficiari ai programului ”Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial din Republica Moldova” vor fi asociațiile de proprietari din condominiu. Finanțarea va fi acordată din două surse - granturi externe, Fondul de reducere a vulnerabilității. Totodată, o parte din cheltuieli va reveni solicitantului.
CAROLINA NOVAC, secretara de stat al Ministerului Energiei: "Pentru blocurile locative vorbim de componenta de grant de 70 la sută, grant care reprezintă atât schema de obligație pentru eficiența energetică, finanțare nerambursabilă pe care o obținem din partea finanțatorilor și a partenerilor de dezvoltare și 30 la sută este contribuția beneficiarului. Acest 30 la sută, va fi aplicat și după gradele de vulnerabilitate energetică din Fondul de reducere a vulnerabilității".
Beneficiari ai acestui program pot fi și gospodăriile particulare. În cazul caselor individuale, componenta de grant va fi de 50 la sută din proiectul de eficientizare energetică.
ION MUNTEANU, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă: "Un alt produs de finanțare către gospodăriile casnice obișnuite, care singuri vor putea contracta serviciul de audit energetic, vor putea contracta lucrări pentru a fi implementate, realizate. Ulterior, după ce se realizează aceste lucrări sub supravegherea responsabililor din cadrul Centrului Național pentru Energie Durabilă. Vor fi verificate calitatea lucrărilor, dacă acestea corespund produsului de finanțare se vor debursa pănă la 50 la sută, plus va fi în funcție de gradul de vulnerabilitate".
Programul aprobat pentru anii 2024 - 2027 include finanțate pentru aproximativ 120 de blocuri a câte 72 de apartamente și aproape cinci mii de case individuale din sectorul rezidențial. Se estimează că, în această perioadă aproximativ 507 mii de metri pătrați de locuințe, dintre care circa 75% vor fi clădiri rezidențiale și 25% case individuale, vor fi supuse renovărilor care vor duce la economii de energie de până la 40% pentru fiecare proiect.
Pentru anul curent, este planificată selectarea primelor proiecte, care urmează să fie renovate termic cu suportul Fondului pentru Eficiență Energetică. Deja au fost lansate 2 apeluri publice de selectare a Asociațiilor de locatari care primi finanțate pentru audit energetice, scopul căruia este identificarea problemelor energetice și propunerea soluțiilor. Fondurile planificate pentru anii 2024-2027 sunt de aproximativ 1,4 miliarde de lei, care vor fi valorificate prin intermediul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Exclusiv TV

