Deputatul Istratii, despre excluderea Victoriei Cazacu din PAS: “Există prezumția nevinovăției, dar am mers cu aceasta decizie politică"

5.04.2024, 09:36
Deputatul PAS Dorina Istratii susține că decizia de a o exclude pe colega sa Victoria Cazacu din formațiune pe fundalul perchezițiilor la Aeroport a fost una corectă, chiar dacă există prezumția nevinovăției. Declarația a fost făcută la emisiunea Moldova LIVE cu Oxana Bodnar, de la Exclusiv TV. Parlamentarul a dat de înțeles că lucrurile sunt clare, chiar dacă nu este nicio decizie a instanței care ar demonstra vinovăția fiicei deputatei Cazacu.

“Desigur că este prezumția nevinovăției, dar în primul rând noi suntem un partid care și în campania electorală, și cât suntem la guvernare avem toleranța zero la acte de corupție. Atunci când fiica unei deputate este luată în flagrant de către CNA, atunci imediat trebuia să fie o reacție care și s-a întâmplat. Din ce cunosc, domnul președinte (Igor Grosu - n.r.) a discutat cu dumneaei.
- Ca să fim corecți: doamna Cazacu a spus că fiica ei nu a fost reținută, doar este vizată. Și încă nu au fost aduse învinuiri oficiale.
- A fost deconspirată în flagrant. Eu cred că e corectă noțiunea.
- Dar dacă se va demonstra că nu este vinovată, sau a fost implicată fără a știe? Sau excludeți acest lucru?
- Decizia politică a partidului care a fost luată, noi considerăm corectă și cu ea am mers”, a declarat Dorian Istratii, la Moldova LIVE.

Miercuri, peste două de zile după percheziții la Aeroport, în cadrul unui dosar de corupție, instanța a decis plasarea în arest preventiv pentru 25 de zile a fiului fostului deputat democrat Gheorghe Brașovschi. Încă două persoana vor sta în arest la domiciliu. Fiica Victoriei Cazacu, dar și fiul deputatului socialist Radu Mudreac sunt cercetați în libertate.