Republica Moldova își suplinește stocul de rachete antigrindină. Guvernul urmează să procure aproximativ două mii de unități din Bulgaria, la un preț ce variază între 200 și 400 de euro o unitate. Această țară a rămas singurul furnizor de rachete antigrindină după ce autoritățile de la Chișinău au reziliat contractul cu Federația Rusă. Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, dă asigurări că, țara dispune de stocuri suficiente de rachete antigrindină actualul sezon de recoltare.
În Republica Moldova sunt 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, amplasate în 24 de raioane. În prezent, au loc verificări ale sistemelor de lansare, care sunt pregătite pentru un nou sezon cu eventuală grindină. În același timp, sunt pregătite procedurile pentru suplinirea stocurilor de rachete. Potrivit Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, Bulgaria este singurul furnizor de rachete antigrindină pentru țara noastră.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: "În fiecare an noi achiziționăm de la două, până la trei mii de rachete, prețul este unul stabilit. Nu poate fi făcută o licitație pentru că pentru instalațiile noastre erau produse rachete în Federația Rusă sau Bulgaria. Noi am refuzat să mai achiziționăm rachete din Federația Rusă, le cumpărăm din Bulgaria. Este unicul producător pentru instalațiile pe care le avem noi".
Prețul unei rachete de rază scurtă este de 270 de euro, în timp ce una cu rază lungă costă 400 de euro. Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru achiziționarea rachetelor antigrindină în acest an.
Republica Moldova are acum în stoc 5400 de rachete antigrindină cu rază scurtă și lungă.
Exclusiv TV
