Deputatul Marina Tauber a fost lipsită de imunitate parlamentară

15.03.2024, 13:40
Deputata Marina Tauber a fost lipsită pentru a noua oară de imunitate parlamentară. O decizie în acest sens a fost aprobată, joi seara, de majoritatea parlamentară. Solicitarea a venit din partea procurorului general interimar, Ion Munteanu, care a acuzat-o pe deputată de amestec în înfăptuirea justiției.

Potrivit procurorului general interimar, Ion Munteanu, deputata Marina Tauber are statut de învinuită de amestec în înfăptuirea justiției în cadrul unui dosar penal. Este vorba despre scandalul pe care parlamentara l-a provocat în luna aprilie 2023 la Curtea de Apel Chişinău, unde a fost examinat cazul șefului său de partid, Ilan Șor. Tauber a intrat în sala de judecată cu un difuzor, în care a scandat lozinci ofensatoare în adresa judecătorilor și procurorilor.

ION MUNTEANU, procuror general interimar: „Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Marina Tauber, a săvârșit amestecul în înfăptuirea justiției, adică amestec sub orice formă în judecarea cauzelor din instanțele naționale, cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală deplină și obiectivă a cauzei concrete și a obține pronunțarea unei hotărâri judecătorești ilegale. Acțiuni săvârșite cu folosirea situației de serviciu.”

În cadrul examinării acestui subiect, unii deputați din majoritatea parlamentară s-au declarat deranjați de faptul că, imunitatea parlamentară a Marinei Tauber a fost ridicată de mai multe ori, însă până în prezent niciun dosar în care aceasta are statut de învinuită, nu are finalitate.

EUGENIU SINCHEVICI, deputat PAS: „Procuratura vine acum în fața noastră și cere pentru a 13-a oară ridicarea imunității doamnei Tauber, unei reprezentante a grupării criminale Șor. Pe lângă dna Tauber, Procuratura a cerut ridicarea imunității și la alți reprezentanți ai grupării criminale, dar fără finalitate. Eu simt că noi, aici în Parlament, parcă ne jucăm de-a ridicarea imunității. Când o să începeți să lucrați și când noi o să vedem finalitate pe cazurile la care noi ridicăm imunitatea?”

ION MUNTEANU, procuror general interimar: „Etica profesională nu îmi permite să răspund în același ton în care am primit întrebarea, însă cred că ar fi cazul. Dacă ați urmărit atent, toate cererile de ridicare a imunității care le-am înaintat de la această tribună, cauzele penale aferente acestei cereri se află în instanța de judecată pe rolul instanței, pe masa judecătorilor. La mine întrebarea în ce constă? Eu vin în Parlament când sunt sigur că, cauza penală este la etapă finală.”

Mai multă lumină privind procedura de ridicare a imunității parlamentare a fost făcută de șefa procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin. E a menționat că, din 2019, până în prezent, a fost ridicată imunitatea a nouă deputați. Este vorba de fostul deputat in Parlament, Ilan Șor, cu 12 ridicări de imunitate, acesta fiind urmat de Marina Tauber, cu nouă astfel de proceduri. Pe locul trei se află Alexandr Nesterovschi, căruia i-a fost ridicată imunitatea de 3 ori. Urmează Petru Jardan, Denis Ulanov, Irina Lozovan, Reghina Apostolova, Radu Mudreac și fostul deputat în Parlament, Vladimir Cebotari.”

VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii Anticorupție: „Din nouă deputați, cinci deja sunt în instanța de judecată. Doi încă se află la faza de urmărire penală, inclusiv Ilan Șor, și în cazul a doi deputați, cauzele au fost clasate.”

MARINA TAUBER, deputat independent: „Cei doi deputați la dosarul din 2019, suntem noi. Eu, Marina Tauber și doamna Reghina Apostolova. La momentul actual, voi nu puteți să vă lăudați că ați condamnat o persoană definitiv și în instanță din echipa domnului Ilan Șor, dar noi deja putem să ne lăudăm că două dosare au fost clasate.”

În context, preşedinta Comisiei juridice, numiri și imunităţi, Veronica Roşca, a declarat că Parlamentul pregăteşte un proiect care va obliga Procuratura să raporteze parlamentarilor acţiunile întreprinse în privinţa deputaților rămași fără imunitate parlamentară. Decizia de ridicare a imunității parlamentare a Marina Tauber a fost aprobată cu votul a 57 de deputați din majoritatea parlamentară.

Exclusiv TV