Cea mai veche pâine din întreaga lume, care ar fi fost fărmântată acum 8600 de ani, a fost descoperită în Turcia, în urma unor săpături arhiologice. Experții turci declară că pâinea era lângă un cuptor ruinat și că ar fi în formă crudă, pregătită pentru copt. Analizele preliminare au demonstrat că, obiectul spongios datează din anul 6600 înainte de Hristos.
Potrivit Centrului de cercetare și aplicare a științei și tehnologiei de la Universitatea Necmettin Erbakan din Turcia, cuptorUL a cărui structură a fost în mare parte redusă la ruine a fost descoperită în zona numită „Mekan 66” din sudul Turciei. În apropierea cuptorului, specialiștii au descoperit grâu, orz, semințe de mazăre și un reziduu „spongios”, rotund și de mărimea unei palme, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri, citat de Adevărul.ro.
ALI UMUT TURKCAN, șeful misiunii arhiologice: Credem că a fost făcută în perioada înainte de Hristos, adică acum 8600 de ani. Putem spune că este pâine și putem spune clar că, este cea mai veche pâine din lume.
În urma analizelor s-a descoperit că reziduul organic era, de fapt, o pâine fermentată și necoaptă.
ALI UMUT TURKCAN, șeful misiunii arhiologice: Este o versiune mai mică a unei pâini. Are presat un deget în centru, nu a fost coaptă, dar a fost supusă unui proces de fermentare și a supraviețuit până în prezent datorită amidonului din interior. Nu există niciun alt exemplar de acest fel până în prezent.
Oamenii de știință din Turcia au concluzionat că pâinea fermentată și covata de lemn în care se afla au fost conservate de argila subține care le-a acoperit.
Exclusiv TV
