O instituție de învățământ cu diplome recunoscute la nivel european va fi deschisă în Republica Moldova. Este vorba despre colegiul în domeniul electronicii și informaticii, finanțat de autoritățile austriece. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, cu omologul său din Austria, Martin Polaschek, au semnat, astăzi, un memorandum de înțelegere în acest sens. Oficialii își propun ca instituția de învățământ să-și deschidă ușile pentru viitorii studenți din septembrie 2025. La final de studii, tinerii vor primi o diplomă austriacă, care va fi recunoscută în Uniunea Europeană, dar și în Moldova.
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: „Astăzi punem piatra de temelie a acestui colegiu, iar scenariul de implementare este unul ambițios, împreună cu colegii austrieci, propunând ca, în septembrie 2025, deja să avem și o activitate educațională desfășurate în acest colegiu. Construcția acestui colegiu austriac o să ne permită să aducem în Republica Moldova cea mai bună expertiză europeană și un model de succes de realizare a învățământului profesional tehnic.”
Ministrul Dan Perciun a precizat că instituția de învățământ va oferi programe de formare profesional-tehnică în domeniul microelectronicii și informaticii. Studiile se vor desfășura în limba germană, însă vor fi predate cursuri și în limbile română și engleză. Ministrul Educației, Științei și Cercetării al Austriei, Martin Polaschek, a declarat că, acest proiect este un pas important în intensificarea relațiilor dintre cele două țări.
MARTIN POLASCHEK, ministrul Educației, Științei și Cercetării al Austriei: „Între Republica Moldova și Austria există o legătură strânsă deja de 20 de ani în domeniul educației, iar astăzi facem primul pas în extinderea și intensificarea acestor relații. Moldova este o țară minunată, cu un potențial deosebit și asta a demonstrat-o și prin pașii pe care îi face acum spre integrarea europeană.”
Potrivit Guvernului Republicii Moldova, investițiile Austriei în construcția colegiului se ridică la aproape patru milioane de euro. Instituția de învățământ va fi ridicată pe un teren al Zonei Economice Libere Bălți din Chișinău.
Exclusiv TV
