Zeci de tone de ajutor umanitar au fost parașutate de forțele militare americane în nordul Fâșiei Gaza. În total, au fost livrate cu ajutorul parașutelor peste 38 de tone de produse alimentare. Lotul mai conținea suplimentar apă și medicamente. Acțiunea vine în urma cererii Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care s-a declarat îngrijorat de criza umanitară din enclavă.
Forțele militare americane staționate în Iordania au parașutat duminică zeci de tone de ajutor umanitar în nordul Fâșiei Gaza, acțiune la care a luat parte și aviația militară iordaniană. Statele Unite au parașutat în premieră ajutoare umanitare pentru palestinienii din Gaza, după ce Consiliul de Securitate al ONU s-a declarat deosebit de îngrijorat de situația alimentară din enclava palestiniană și a cerut livrarea nestingherită de ajutor umanitar pe scară largă. Cele două state încearcă pe această cale să evite busculade de tipul celei care joia trecută a provocat moartea a peste 100 de civili palestinieni. Cu toate acestea, palestinienii spun că transportul cel mai rapid de ajutor umanitar rămâne a fi cel terestru.
EA: Nu pot să îmi imaginez că există un avion, care aruncă ajutor material în Gaza, dar în același timp, există un alt avion, care aproape de celălalt avion aruncă focuri. Cred că, este un lucru incredibil că se aruncă bombe asupra oamenilor, care încercă să strângă alimente, de fapt.
EL: Este asta suficient pentru zece mii de persoane? Noi avem acces pe calea terestră, ar fi mult mai bine să ne trimită ajutoare directe, dar nu cu ajutorul parașutelor. Ceea ce ne aduc cu parașutele nu este suficient pentru o famiie, esta un numic pentru noi. Egiptul trebuie să își deschidă frontiera terestră, ca să ne poată aduce un ajutor normal.
În total, au fost livrate prin parașutare peste 38 de mii de porții de alimente de-a lungul coastei mediteraniene a Fâșiei Gaza, înregistrând un volum de 38 de tone, cu excepția apei și a medicamentelor. Anterior, președintele Joe Biden a declarat că Statele Unite au decis să se alăture eforturilor altor guverne, precum cele francez și iordanian și să trimită ajutor umanitar în Gaza. De asemenea, Biden a adăugat că vrea să analizeze „posibilitatea unui coridor maritim” pentru a „livra cantități mari de ajutoare umanitare”.
JOE BIDEN, președinte Statelor Unite ale Americi: Livrările pe cale aeriană în Gaza nu sunt acum suficiente. Și nu va fi niciodată suficient.
Cel puțin 576 de mii de persoane „se confruntă cu niveluri catastrofale de lipsuri și foamete” în întreaga enclavă, a declarat săptămâna trecută șefului adjunct al agenției umanitare ONU. În acest sens, primii pași esențiali pentru eliminarea riscului de foamete sunt încetarea ostilităților și restabilirea spațiului umanitar pentru a oferi ajutoare vitale și pentru a restabili serviciile de bază, cum ar fi apa și electricitatea, au menționat membrii Consiliul de Securitate al ONU. La rândul său, autoritățile americane au declarat că Israelul ar fi acceptat termenii unui armistițiu de 6 săptămâni și că decizia aparține acum grupării islamiste Hamas.
Exclusiv TV
