Au ales o zi specială: Pe 29 februarie, la Spitalul Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi” s-au născut 7 copii

29.02.2024, 17:24
Au ales să se nască într-o zi specială, care există oficial, în calendar, doar o dată la patru ani. Pe 29 februarie, la Spitalul Clinic Municipal ”Gheorghe Paladi” s-au născut 7 copii, dintre care 4 fete și 3 băieți. Femeile care au devenit astăzi mame spun că sunt fericite că și-au născut bebelușii în an bisect, însă pentru a nu-și lăsa micuții fără sărbătoare în fiecare an, o vor marca fie pe 28 februarie, fie pe 1 martie.

Potrivit oamenilor de ștință, șansele ca un copil să se nască pe 29 febraurie este una la 1.461. Ana spune că, mai în glumă, mai în serios, presupunea că va naște pe 29 februarie - într-o zi cu adevărat specială. Așa s-a și întâmplat că miracolul pe nume Sofia, a ales să vină pe lume azi dimineață.

EA:”De fapt eu așa și râdeam și spuneam în familie: cred că așteaptă 29 februarie și ieri ne-am internat. Așa și a fost nașterea pe 29 februarie, la ora 9 dimineața. - Cum o să sărbătoriți ziua de naștere, pentru că o să fie o dată la patru ani? - Pe 1 martie, deja o dată la patru ani o să fie ca jubileu, o dată mai deosebită.”

Și Galina Potîncă spune că deși ar fi putut cumva influența data nașterii, ea a lăsat totul să descurgă de la sine. Așa că micuța Melisa și-a ales o zi de naștere neobișnuită și purtătoare de noroc.

GALINA POTÎNCĂ, mama: ”Am născut astăzi la ora 04.15 minute, deși contracțiile au început de ieri, dar nu m-am adresat de urgență pentru că am vrut să fie o naștere fiziologică, fără careva intervenții pentru că să fi vrut, ar fi putut să se nască și pe 28. Nu-i nimic, important copilul să fie sănătos.”

Deși calendarul ”îi va fura” ziua de naștere pentru 3 ani înainte, mama fetiței spune că oricum va da petrecere în fiecare an.

GALINA POTÎNCĂ, mama: ” - Cum o să sărbătoriți? Pentru că, oficial, doar o dată la patru ani o să aibă zi de naștere. - O să începem cred că de pe 28 februarie și o să terminăm pe 1 martie.”

Până la ora 12.00, la spitalul Clinic Municipal ”Cheorghe Paladi” s-au născut șase copii, 4 fete și 2 băieți. Toate nașterile au fost pe cale naturală. La ora amiezii, alte trei femei erau în travaliu.

OLEG POTACEVSCHI, vicedirector IMSP ”Gheorghe Paladi”: ” - Ați spus că sunt șase nașteri astăzi, dar în alte zile care este media zilnică de nașteri? - 15-18 nașteri pe zi. Dar de la 00.00 până acum au trecut abia 10 ore.”

Astrologii spun că persoanele născute pe 29 februarie sunt norocoase și ferite de primejdii toată viața. Anul 2024 este unul bisect pentru că are cu o zi mai mult, adică în loc de 365 de zile sunt 366. La nivel mondial, în data specială de 29 februarie, peste 4 milioane de oameni își sărbătoresc ziua de naștere. Următorul an bisect va fi în 2028.

Exclusiv TV