Beauty Expo-2024: cel mai amplu eveniment al industriei frumuseții

29.02.2024, 15:31
Teritoriul centrului Moldexpo s-a transformat pentru următoarele patru zile într-un paradis al frumuseții. Expoziția Beauty Expo și-a deschis ușile pentru toți doritorii, oferindu-le o gamă largă de produse de îngrijire și înfrumusețare, prezentate de peste o mie de mărci locale și internaționale. Pentru că expoziția are loc în ajunul zilei internaționale a femeii, cumpărătorii vor beneficia de promoții și reduceri.

Expoziția de frumusețe ”Beauty Expo” aflată la cea de-a XXVI-a ediție, adună anual sute de profesioniști din industria frumuseții, dar și zeci de mii de vizitatori , curioși să afle care sunt noutățile domeniului. Companiile participante din acest an au pregătit multe surprize, dar și prețuri atractive pentru cumpărători.

Și frumusețea interioară este importantă, declară specialiștii, care au venit cu o gamă variată de vitamine, minerale, sau uleiuri esențiale.

Primele vizitatoare ale expoziției au fost, evident, femeile, care s-au declarat încântate de diversitatea mare de produse.

Expoziția Beauty Expo va fi deschisă pentru vizitatori în perioada 29 februarie-3 martie. În aceste zile, în cadrul evenimentului vor avea loc seminare de la diferite companii , dar și master-class pentru activitățile din industria frumuseții.

Exclusiv TV