Veteranii acțiunilor militare de pe Nistru vor primi două alocații noi. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de Parlament, în prezența unui grup de participanți la luptele de acum 32 de ani. Parlamentarii le-au mulțumit pentru vitejie prin aplauze îndelungate.
Pe data de 2 martie, Republica Moldova marchează 32 de ani de la începutul conflictului armat de pe Nistru, în care au luptat mii de moldoveni. Un grup de veterani ai războiului pentru apărarea independenții și integrității Republicii Moldova a fost prezent, astăzi, la Parlament.
În prezența acestora, Parlamentul a votat, în prima lectură, instituirea a două categorii de alocații pentru merite deosebite față de stat pentru veteranii războiului de pe Nistru, aferente celor existente.
BORIS MARCOCI, deputatul fracțiunii PAS: "Proiectul înaintat stabilește o alocație nominală de 300 de lei pentru persoanele decorate cu ordinul „Credință Patriei” de clasele I, II și III și o alocație nominal de 150 de lei persoanelor decorate cu cruci sau medalii în timpul apărării integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și celor decorați pentru vitejie în timp de pace în Afganistan".
În prezent, prima categorie de veterani primește o alocație de o sută de lei, iar cei decorați cu cruci și medalii – 50 de lei. Conform datelor statistice, numărul beneficiarilor în anul curent este de 460 de persoane decorate cu ordinul „Credință Patriei” clasa I, II, III și 1126 de persoane decorate cu titluri onorifice, cruci sau medalii în timpul apărării integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, precum și celor decorați pentru vitejie. Estimativ, sunt necesare mijloace financiare suplimentare de peste 2 milioane de lei pentru plata, până la finele anului 2024, a alocațiilor pentru veteranii războiului de pe Nistru.
Potrivit datelor oficiale, în conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 au participat peste 30 de mii de persoane. Dintre acestea, 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3 500 au fost răniți.
Exclusiv TV
