Budanov: Alexei Navalinîi a decedat din cauza unui tromb

26.02.2024, 13:44
Politicianul de opoziție rus, Alexei Navalinîi a decedat din cauza unui tromb. Cel puțin acest lucru este susținut de serviciile speciale ale Ucrainei. Între timp, echipa opozantului rus anunță că trupul acestuia a fost predate mamei sale, care de la moartea fiului său se află în nordul extrem al țării, unde era deținut Navalinîi.

Direcția principală de informații a Ucrainei ar fi obținut confirmări că, opozantul rus Alexei Navalinîi a decedat din cauza unui tromb.

KIRILL BUDANOV, șeful direcției principale de informații din Ucraina: Poate o să vă dezamăgesc, dar din ceea ce cunoaștem, cu adevărat a decedat din cauza unui tromb.

Aceasta a fost prima ipoteză apărută în mass-media rusă după decesul lui Alexei Navalinîi, însă autoritățile ruse au anunțat că au nevoie de două săptămâni pentru a afla care este cauza morții. Săptămâna trecută, mama politicianului, Ludmila Navalinia a fost informată că fiul său ar fi decedat dintr-o cauză naturală. Totodată, apropiații politicianului au mai anunțat că la finele săptămânii trecut trupul neînsuflețit al acestuia a fost predate mamei sale, la mai bine de o săptămână de la deces.

KIRA YARMIȘ, purtătoarea de cuvânt a echipei NavalinîiCorpul lui Alexei a fost predat mamei sale. Multe mulțumiri tuturor celor care au cerut acest lucru împreună cu noi. Ludmila Ivanovna [mama sa] se află încă în Salekhard. Pregătirile pentru înmormântare sunt încă în curs de desfășurare. Nu știm dacă autoritățile vor interveni pentru a nu fi desfășurată așa cum dorește familia și cum merită Alexei.

Acum trei zile, Ludmila Navalinaia, mama politicianului spunea că, autoritățile intenționează să-i îmormânteze fiul în secret.

LUDMILA NAVALINAIA, mama lui Alexei Navalinîi: Ei mă șanteajează și-mi impun condiții unde și cum trebuie să fie înmormântat Alexei. Acest lucru este ilegal.

Alexei Navalinîi, cel mai mare opozant al actualului președinte rus, Vladimir Putin, a murit pe data de 16 februarie în închisoarea în care era deținut, la polul extrem de nord al Federației Ruse.

Exclusiv TV