Chișinău, prejudecat cu sute de milioane de lei

15.02.2024, 16:40
Ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat, astăzi, mai multe percheziții într-o cauză penală privind deposedarea primăriei Chișinău de terenuri publice. Ar fi vorba despre 29 hectare, pierderea fiind de 135 de milioane de lei.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, deposedarea primăriei Capitalei de cele 29 hectare de teren ar fi fost pusă la cale de un grup criminal organizat, care este cercetat penal. Din grup fac parte factori de dezicie a unei societăți obștești, dar și doi executori judiciari. Aceștia ar fi organizat în perioada anilor 2014-2016 licitații fictive, în urma cărora au intrat în proprietatea a 15 terenuri din domeniul public al administrației publice locale, cauzând astfel un prejudiciu de peste 135 de milioane de lei Primăriei mun. Chișinău. Astfel, în scopul acumulării probatoriului pe caz, au fost autorizate 5 percheziții la domiciliile, oficiile și mijloacele de transport aflate în proprietatea sau utilizatea de către doi complici, fiind ridicate obiecte și documente ce prezintă interes pentru cauza penală. Persoanele vizate în acțiunile de urmărire penală au calitatea procesuală de bănuit sau învinuit. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție.

Exclusiv TV