Senatul Statelor Unite a votat un pachet de ajutor pentru Ucraina

13.02.2024, 17:44
Senatul Statelor Unite, condus de democrați, a votat un pachet de ajutor de 95 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan, după o noapte întreagă de dezbateri. Pachetul de ajutor financiar a fost disputat luni întregi, negocierile fiind dificile. Acesta a fost votat, după ce 22 de republicani s-au alăturat majorității democraților. Până a fi promulgat, proiectul trebuie să fie votat și de Camera Reprezentanților.

Pachetul de ajutor include 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, 14 miliarde de dolari pentru Israel în războiul său împotriva Hamas și 4,83 miliarde de dolari pentru a sprijini partenerii din Indo-Pacific, inclusiv Taiwan, și pentru a descuraja agresiunea Chinei. De asemenea, sunt prevăzute 9,15 miliarde de dolari pentru asistență umanitară pentru civilii din Gaza și Cisiordania, Ucraina și alte zone de conflict din întreaga lume. Adoptarea proiectului vine după luni de zile în care președintele Joe Biden a solicitat Congresului să adopte pachetul de ajutor militar, pe măsură ce luptele continuă.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelensky, a salutat decizia mult așteptată a Senatului american.

VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: „Decizia Senatului Statelor Unite de a continua sprijinirea țării noastre și a militarilor noștri a fost anticipată nu numai de noi, ci și de multe alte națiuni, în special cele din Europa. Lumea așteaptă ca, conducerea americană să rămână fermă, să ajute la protejarea vieților și la păstrarea libertății.”

Pachetul de legi se confruntă, însă, cu un viitor incert în Camera Reprezentanților. Președintele republican al Camerii, Mike Johnson, a criticat acest proiect pentru că nu conține prevederi conservatoare pentru a opri un flux record de migranți care traversează frontiera dintre SUA și Mexic, menționând că se îndoiește că legea va trece.

Exclusiv TV