Biden spune că memoria lui funcţionează

9.02.2024, 14:19
Președintele Statelor Unite, Joe Biden se face vinovat de faptul că a sustrat documente secretizate despre războiul din Afganistan în 2017, când își încheiase mandatul de vicepreședinte al SUA. Însă, liderul de la Casa Albă nu va fi judecat penal, din cauza memoriei sale slabe, constată procurorul special de caz. Această concluzie l-a supărat foc pe președintele american, care a organizat un briefing fulger, pentru a spune națiunii că memoria sa este bună.

Documentele care ar fi fost extrase de Joe Biden acum șapte ani, după ce și-a încheiat mandatul de vicepreședinte al Statelor Unite mai conțineau informații despre probleme de securitate americane. Procurorul special care s-a ocupat de caz, Robert Hur, a publicat, joi, raportul pe investigație, cu recomandarea ca Joe Biden să nu fie cercetat penal, din cauza că la audieri s-a constatat că are o memorie slăbită.

„Am luat în considerare faptul că, la proces, domnul Biden s-ar prezenta probabil în faţa unui juriu, aşa cum a făcut-o în timpul interviului nostru cu el, ca fiind un om în vârstă agreabil, bine intenţionat, dar cu o memorie slabă. (…) Nu îşi mai aducea aminte când a fost vicepreşedinte, nemaiştiind exact în ce an a început ori s-a încheiat mandatul său, nici exact anul morţii fiului său cel mare Beau”, - a scris procurorul în raportul de 388 de pagini.

La scurt timp după apariția raportului, liderul de la Casa Albă a convocat un briefing de presă surpriză, la care s-a declarat indignat și furios pe constatările procurorului, în special ceea ce ține de decesul fiului său. Biden a insistat că nu are probleme de memorie, în pofida argumentelor aduse din partea presei.

JOE BIDEN, președintele Statelor Unite ale Americii: "Sunt un bărbat în vârstă și știu ce fac, la naiba. Sunt președinte, am pus țara din nou pe picioare. Nu am nevoie de recomandările lor. Memoria mea este în regulă. Uitați-vă la ce am făcut de când am devenit președinte. Nici unul dintre voi nu a crezut că pot trece peste lucruri pe care le-am trecut. Cum s-a întâmplat asta?"

În același briefing însă, Joe Biden, a comis din nou gafe. Vorbind despre situația din Israel și Gaza, Biden a spus că a vorbit cu președintele Mexicului când, de fapt, se referea la președintele Egiptului. Ancheta a constatat că Biden a luat de la Casa Albă documente cu informaţii clasificate despre războiul american din Afganistan şi despre alte chestiuni de securitate naţională, inclusiv un memoriu scris de mână către preşedintele de atunci, Barack Obama, în 2009, în care erau aduse argumente împotriva unei sporiri planificate a trupelor în Afganistan, precum şi note scrise de mână legate de şedinţe de informare a serviciilor de informaţii şi întâlniri de securitate naţională, se arată în raportul lui Robert Hur. Un avocat al lui Biden a spus că toate documentele invocate au fost găsite și returnate imediat Guvernului.

Exclusiv TV