Un nou schimb de prizonieri a avut loc între Ucraina și Federația Rusă. Autoritățile de la Kiev au recuperat o sută de militari, iar procesul a fost intermediat de Emiratele Arabe Unite. Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky a anunțat despre schimbări în conducerea Forțelor Armate ale țării.
Ucraina și Rusia au efectuat cel de-al 51-lea schimb de prizonieri. Autoritățile de la Kiev anunță că printre cei o sută de militari se numără 82 de apărători ai uzinei Azovstal, iar restul au îndeplinit misiuni de luptă în sectoarele Donețk și Luhansk. 28 dintre ei sunt răniți sau grav bolnavi. Cel mai în vârstă prizonier eliberat are 62 de ani, iar cel mai tânăr - 20 de ani.
În același timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, anunță schimbări la conducerea Forțelor armate. Valerii Zalujnîi a fost demis. Liderul de la Kiev declară că-I este recunoscător generalului pentru cei doi ani în care a condus forțele armate. Însă, în prezent se cer schimbări și o altă viziune față de strategia de luptă.
VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: "I-am propus generalului Zalujnîi să rămânem împreună în echipa de guvernare. Voi fi recunoscător pentru acceptarea acestei propuneri. Începând de astăzi, o nouă echipă va prelua conducerea Forțelor Armate ale Ucrainei".
Zelensky a declarat că a consultat candidații pentru funcția de comandat al Forțelor Armate cu generalii de brigade, care au fost de acord cu numirea lui Olexandr Sîrskii în această funcție.
VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: "El are o experiență defensivă de succes, în special în operațiunea de apărare a Kievului. El are, de asemenea, experiență ofensivă de succes, în special în operațiunea de eliberare a Harkiv-ului. L-am numit pe generalul-colonelul Olexandr Sîrskii în funcția de comandant-șef al forțelor armate ale Ucrainei".
Războiul de invazie al Federației Ruse în Ucraina a început pe 24 februarie 2022.
Exclusiv TV