Netanyahu: Victoria asupra Hamas este o chestiune de luni

8.02.2024, 12:43
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, declară că victoria asupra Hamas este o chestiune de luni. Într-o adresare către populație, liderul de la TelAviv a anunțat că a ordonat armatei să pregătească o ofensivă la Rafah, cel mai sudic oraș din Fâșia Gaza.

Premierul israelian Netaniany a respins un armistițiul în Gaza, menționând că acceptarea revendicărilor Hamas pentru o pauză nu va „duce decât la un alt masacru”.

BENJAMIN NETANYAHU, prim-ministrul Israelului: Suntem pe drumul spre victorie, suntem tot mai aproape de a atinge această victorie. Nu este un lucru de ani, ori decenii, este o chestiune de luni. Continuarea presiunilor militare, este o condiție necesară în eliberarea ostaticilor. Predarea în fața Hamas este o cerere delirantă, dar nu va aduce eliberarea răniților, dar nu va duce decât la un alt masacru pentru Israel, pe care nici un cetățean nu va fi pregătit să îl accepte. Astăzi am spus secretariatului lui Blinken, că după ce vom învinge Hamas, putem garanta că Gaza va fi demilitarizată complet.

Declarațiile au fost făcute la puțin timp după ce premierul israelian s-a întâlnit cu șeful diplomației americane, Antony Blinken, care a mers din nou în regiune, într-o încercare de a obține un acord de armistițiu. La rândul său, Blinken a declarat că armistițiul propus de Hamas oferă cel puțin o oportunitate „de a continua negocierile”.

ANTONY BLINKEN, șeful diplomației SUA:„Deși există unele aspecte clare care nu pot fi acceptate în contraoferta celor de la Hamas, credem că aceasta creează spațiu pentru a se ajunge la un acord, și vom lucra asiduu în acest sens până când vom reuși să obținem acest lucru”, le-a spus Blinken reporterilor de la Tel Aviv după întâlnirea cu Netanyahu.

Gruparea palenstiniană Hamas a propus o pauză de 45 de zile, retragerea armatei israeliene, schimbul prizonierilor și de rămășite umane. De asemenea, acordul prevede creșterea livrărilor de alimente și ajutoare. De câteva zile există însă temeri cu privire la o ofensivă asupra Rafah, oraş situat la graniţa cu Egiptul şi care găzduieşte în prezent majoritatea populaţiei teritoriului palestinian, care s-a refugiat spre sud din cauza luptelor. Peste 1,3 milioane de persoane strămutate, de cinci ori mai mult decât populaţia iniţială a oraşului, se află la Rafah în condiţii disperate, potrivit ONU, citată de realitatea. Blinken a evitat să solicite Israelului să nu avanseze în oraș, dar și-a exprimat îngrijorarea cu privire la noua potențială ofensivă, afirmând că orice „operațiune militară pe care Israel o întreprinde trebuie să aibă în prim-plan protecția civililor”, notează France24.

Exclusiv TV