Moldovagaz va cere ANRE reducerea tarifelor la gaz

26.01.2024, 12:16
Gazele naturale s-ar putea ieftini cu puțin peste 12 la sută, dacă regulatorul pieții va accepta acest lucru din luna martie curent. Compania Moldovagaz anunță că a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică un demers prin care cere revizuirea tarifului de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali.

Potrivit companiei Moldovagaz, în demersul adresat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, se propune o reducere a tarifului mediu ponderat pentru furnizarea gazelor naturale până la 13347 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 12,5%.

"Principalii factori, care au determinat necesitatea revizuirii tarifelor, sunt reducerea semnificativă a prețurilor de achiziție pentru gaze naturale pe spotul olandez TTF, precum și o diminuare pronunțată a componentei de corectare a venitului reglementat al furnizorului - devierile tarifare - pentru anul 2023", - se menționează într-un comunicat de presă al companiei.

Moldovagaz observă că ANRE are la dispoziție 90 de zile pentru a revizui și a aproba noile tarife și în această perioadă sunt acumulate devieri tarifare, care urmează să fie compensate consumatorului. Din aceste considerente, compania a creat câteva scenarii de aplicare a tarifelor, în funcție de data intrării acestora în vigoare. Astfel, în cazul în care decizia ANRE se intra în vigoare din 1 martie curent, atunci reducerea calculată va fi de peste 12 la sută, de la 1 aprilie – scăderea va fi de peste 18 la sută, iar din 1 mai – de peste 22 la sută. În prezent, consumatorii de gaze de pe malul drept al Nistrului achită un tarif de 18 lei și 6 bani pentru un metru cub.

Exclusiv TV