Premiul de 30.000 de euro oferit președintei țării, Maia Sandu, de către municipalitatea Timișoara ”pentru valori europene”, nu poate fi evaluat în calitate de „cadou”. Acesta este răspunsul Centrului Național Anticorupție la solicitarea Președinției. Astfel, instituția prezidențială a anunțat că șefa statului va accepta premiul și va decide modul de utilizare a banilor după ce aceștia vor fi transferați.
În răspunsul oferit Președinției, Centrul Național al Anticorupție face referire la legea integrității, care ar permite acceptarea de către oficialii Republicii Moldova a unor astfel de premii.
„Regimul juridic al cadourilor din Republica Moldova nu este aplicabil în cazul decernării unor premii, având în vedere că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista termenilor care se circumscriu noțiunii de „cadou” potrivit Legii integrității.”
Președinția a venit imediat cu o reacție.
„Manipularea termenilor cu scopul de a denigra instituția prezidențială sunt un instrument de propagandă menit să slăbească încrederea în instituții și în societate. Premiile sunt o recunoaștere a meritelor, iar decernarea acestora este o practică firească la nivel internațional. De astfel de premii au beneficiat inclusiv, prim-miniștri și președinți de țară”, - a scris șeful de cabinet al Președintei, Adrian Băluțel.
Instituția prezidențială mai precizat că președinta Maia Sandu va decide modul de utilizare a banilor după ce aceștia vor fi transferați.
Amintim că, pe 13 ianuarie, Maia Sandu a devenit prima laureată a premiului „Timișoara pentru valori europene”. Distincția include și o remunerare de 30.000 de euro. După acest anunț, mai mulți experți, juriști și formatori de opinie de la Chișinău au declarat că președinta țării nu poate accepta acești bani, care pot fi calificați drept ”mită”. Recent, primarul timișorean, Dominic Fritz a declarat că premiul încă nu a fost virat.
Exclusiv TV
