Două cazuri de rujeolă au fost înregistrate în acest an în țara noastră. Este vorba de un copil în vârstă de 8 ani din raionul Orhei, dar și un micuț de 3 ani din raionul Fălești. Cel din urmă, potrivit specialiștilor din cadrul Centrului de Sănătate Fălești, ar fi revenit acum un an în țară din Germania, unde a fost imunizat împotriva acestui virus cu o singură doză de vaccin. Alte cazuri suspecte sunt în proces de investigare.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că la 19 ianuarie a fost confirmat, prin diagnostic de laborator, un caz de rujeolă la un copil în vârstă de 8 ani din raionul Orhei, iar alte trei cazuri suspecte sunt în proces de investigare și vizează copii din raioanle Fălești, Orhei și Ceadîr-Lunga. Toate cazurile menționate nu au legătură epidemiologică. Postul de televiziune TV Nord relatează că, micuțul de 3 ani a manifestat primele simptome ale bolii în data de 9 ianuarie, iar până pe 11 ianuarie acesta a mers la grădiniță, așa că acum medicii întreprind măsuri pentru a nu admite apariția unui focar de rujeolă în localitate. În prezent, copilul este internat în spital, iar starea lui este stabilă.
ANDREEA GALICI, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Bălți: „Un copil de trei ani din raionul Fălești a fost transportat la spital cu suspecție la rujeolă. Astfel, în urma analizelor de laborator s-a confirmat ca fiind pozitiv. Pacientul a fost internat și urmează tratament. Menționăm că starea copilului este stabilă.”
Până a fi confirmată boala, părinții copilului, inițial, au mers la medicul de familie din localitate.
MIHAIL DVORNIC, medic epidemiolog: „Prima prezentare la medicul de familie a fost la 9 ianuarie a fost la prima examinare și până la data de 16 ianuarie a fost indicat tratamentul. La prima examinare avea niște erupții pe corp, temperatură și tuse. A fost indicat tratamentul, dar fără efect. Copilul este vaccinat cu o doză de vaccinul ROR în luna mai anul trecut. Deci doza până la 12 luni, următoarea este la 6-7 ani, și a treia doză, schema deplină la 15-16 ani.”
În acest context, ministerul Sănătății precizează că ”rujeola poate duce la complicații grave, precum: infecție a urechii, pneumonie, encefalită, orbire și chiar deces. O persoană diagnosticată cu rujeolă poate să infecteze alte 18, dacă acestea nu sunt vaccinate, cel mai des fiind afectați copiii. Rujeola poate fi prevenită doar prin vaccinare, având în vedere că tratament specific nu există. Vă îndemnăm să vă adresați la medicul de familie și să vaccinați copilul împotriva rujeolei”, se arată în mesajul ministerului.
Amintim că anul trecut, în Republica Moldova au fost înregistrare trei cazuri de rujeolă: la un bărbat de 43 de ani și doi copii de 3 ani - ambii nevaccinați împotriva infecției. Potrivit ministerului Sănătății, rata vaccinării împotriva rujeolei la copiii care au împlinit vârsta de un an, în Republica Moldova, este de 84,2%, în timp ce Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca acoperirea vaccinală să fie peste 95%. Menționăm că la sfârșitul anului trecut în România a fost declarată epidemie de rujeolă, fiind înregistrate 3 decese, la doi copii de 7 luni și la un adult de 35 de ani. Rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă care se transmite pe calea aeriană, de la persoana bolnavă. Se manifestă prin debut brusc cu febră înaltă, inițial cu conjunctivită, lacrimare, eliminări din nas, tuse uscată și pete roșii confluente pe piele, care apar în regiunea feței și a gâtului, apoi se extinde pe tot corpul.
Exclusiv TV
