Noi detalii în dosarul fraudei bancare. Procurorii din țara noastră, împreună cu autoritățile franceze, au efectuat percheziții la mai multe bunuri imobile din Franța, care i-ar aparține oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc. Oamenii legii au identificat două vile de lux ale fostului lider al PDM și un apartament, în care locuia o rudă apropiată a lui Plahotniuc. În cadrul prechezițiilor au fost ridicate mii de euro, dar și bunuri de lux. Acestea au fost sechestare, valoarea lor totală fiind de 110 milioane de lei.
Perchezițiile în mai multe locații din Franța au avut loc în perioada 9-11 ianuarie. Acțiunile au fost efectuate de instituțiile franceze, cu prezența procurorilor moldoveni în cadrul dosarului denumit "frauda bancară". Potrivit procurorilor, imobilele erau înregistrate pe numele unor persoane juridice, atât din Franța, cât și din Cipru.
OCTAVIAN IACHIMOVSCHI, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție: „La concret, au fost depistate pe teritoriul Franței bunuri imobile, un apartament în orașul Sciez . În acest apartament a fost depistată o rudă foarte apropiată a lui Vladimir Plahotniuc, o vilă, la fel în orașul Sciez pe malul lacului, în Elveția, mi se pare, se numește Geneva. Această vilă se află într-o etapă de reconstrucție și o vilă în Combloux, în zona munților Alpi, în apropiere de Mont-Blanc. Vila are aproape 500 de metri pătrați, este destul de spațioasă, șase dormitoare, băi, bibliotecă, vinărie, săli de sport, garaj și se află în una dintre cele mai exclusiviste zone din orășelul Combloux.”
Procurorii au precizat că ruda oligarhului, care se afla în unul din imobilele percheziționate, este de gradul întâi, fără a oferi alte detalii. Ei au punctat, însă, că au audiat în Franța mai mulți martori, care au prestat servicii pentru Vladimir Plahotniuc. Totodată, în cadrul perchezițiilor, în apartamentul din Sciez au fost ridicați aproape 92 de mii de euro, dar și trei mii de franci. Oamenii legii din țara noastră, împreună cu cei din Franța, urmează să stabilească originea acestor mijloace financiare.
OCTAVIAN IACHIMOVSCHI, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție: „Suntem deja în așteptare ca probele să fie transmise în Republica Moldova și, desigur, așteptăm o decizie cât mai rapidă de către judecătorii din Republica Moldova. Suntem convinși că probele pe care le-am administrat noi, dovedesc implicarea domnului Plahotniuc și vinovăția sa în frauda bancară.”
VITALIE RACU, șeful Direcției Investigații Financiare din cadrul ARBI: „Aceste bunuri sunt puse sub sechestru. Valoarea totală a acestor bunuri puse sub sechestru este de peste 110 milioane lei, dacă vorbim de echivalentul lor în lei. Atunci când am efectuat percheziții la cabana din munții Alpi, de fapt, am constatat că este complet amenajată cu mobilier și cu bunuri de lux, ceea ce demonstrează un trai destul de opulent al persoanelor care locuiau acolo.”
Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, efortul pentru acumularea probelor de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc în dosarul ”Frauda bancară” au fost colosale.
VERONICA DRAGALIN, șefa Procuraturii Anticorupție: „Am făcut tot posibilul să terminăm cât mai repede și calitativ aceste investigații. Am reușit să înghețăm aceste bunuri. Să ne asigurăm că, pe parcursul judecății nu poate fi înstrăinată această sumă mare de bani, dar așteptăm și sperăm că judecătorii, asta este o prioritate națională pentru republica noastră, și sperăm să meargă mai repede aceste ședințe de judecată.”
În același timp, reprezentanții procuraturii Anticorupție nu au până astăzi informații oficiale despre locul aflării oligarhului fugar.
OCTAVIAN IACHIMOVSCHI, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție: „Nu am fost informați până acum, în mod oficial, de niciun stat despre faptul că Vladimir Plahotniuc s-ar afla pe teritorul lor. Din ultima informație pe care o deținem, de la colegii din serviciile noastre, este că s-ar afla în Ciprul de Nord.”
Amintim că, în iulie 2023, Procuratura Anticorupție a expediat în judecată o cauză penală în privința lui Vladimir Plahotniuc în lipsa învinuitului, în prezent, fiind aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv pentru un termen de 30 zile. Plahotniuc a părăsit Moldova în vara anului 2019. El este acuzat de procuratura moldovenească că ar fi unul dintre principalii beneficiari ai schemei de devalizare a sistemului bancar al țării, din care a fost sustras un miliard de euro.
Exclusiv TV
