Inspectoratul Național de Investigații are o nouă casă. Instituția a trecut într-un sediu construit de la zero și dotat după ultimele cerințe ale timpului. Proiectul a fost realizat cu suportul Uniunii Europene și a costat aproximativ 40 de milioane de lei.
De ziua Poliției Naționale, ofițerii de investigații au intrat în casă nouă.
VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: Acest sediu nou, care a fost construit de la temelie la cheie, absolut cu toate dotările, pornind de la cel mai mic detaliu până la cea mai complex tehnologie care poate să există în procesul de activitate al fiecărui polițist, se regăsește în acest proiect, iar costul total al acestui sediu de la fundament la cheie a constituit 37 milioane de lei.
Construcția noului sediu pentru Inspectoratul Național de Investigații a fost realizată în cadrul proiectului THOR, finanțat prin Programul Operaţional Comun România-Moldova 2014-2020 din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, cu un buget total de aproximativ 12,5 milioane de euro. În cadrul acestui proiect au fost făcute investiții în 30 de obiecte, inclusiv 10 sectoare teritoriale ale poliției și au fost instruiți peste 150 de polițiști moldoveni.
BENONE MARIAN MATEI, șeful Inspectoratului General al Poliției, România: Obiectul principal al proiectului THOR a vizat consolidarea cooperării polițienești între cele două țări cu accent pe prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere. De asemenea, am investit în extinderea capacității tehnice și operaționale a sectorului de poliție din ambele țări. În plus am dezvoltat strategii comune în domeniul ordinii publice și am făcut studii pentru măsurarea niveului de satisfacție a cetățenilor.
ADRIAN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: Această contribuiție va ridica nivelul de interoperabilitate și vom fi mult mai rezilienți în a combate infracționalitatea transfrontalieră. Proiectul comun pe care l-am realizat cu România, susținut de UE a creat acele condiții de lucru pe care noi toți ni le dorim, pentru că factorul uman este instrumentul de bază pe care îl utilizăm în lucrul de zi cu zi.
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks, a dat asigurări că structurile europene vor fi și mai aproape de Republica Moldova în contextul lansării negocierilor de aderare.
JANIS MAZEIKS, ambasadorul UE în Moldova: Noi am susținut și vom continua să susținem Republica Moldova inclusiv în ceea ce privește sectorul securității din țară. Infrastructura pe care o dezvoltăm împreună și cea la care suntem prezenți și astăzi a costat 37 de milioane de lei, sau aproximativ 2 milioane de euro. Și acest lucru dovedește încă odată că Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Republicii Moldova, inclusiv în domeniul securității.
Pe lângă birourile ofițerilor de investigații, în noul sediu al Inspectoratului mai sunt săli pentru deținerea suspecților, sau pentru interogări, o sală de sport și o parcare subterană pentru 18 mașini.
Exclusiv TV
