Cinci universități vor primi finanțare în valoare de 10,4 milioane de euro

23.11.2023, 18:55
Cinci universități din Republica Moldova vor primi finanțare în valoare totală de 10,4 milioane de euro pentru implementarea proiectelor în domenii prioritare de formare profesională. Ministerul Educației și Cercetării anunță că vor fi dotate mai multe săli și laboratoare cu tehnologii avansate. Beneficiarii proiectelor vor fi peste 35 de mii de studenți, înscriși la cele cinci instituții de învățământ superior.

Beneficiarele proiectului de investiții sunt Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Acestea au fost selectate în urma celui de-al doilea apel de propuneri de subproiecte în cadrul Proiectului „Învățământul superior din Moldova”. În total, la concurs au fost depuse 28 de proiecte, care au fost evaluate de către experți independenți în domeniu, dar și de un Comitet multidisciplinar. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține că implementarea proiectelor va contribui la îmbunătățirea condițiilor de studii în instituțiile de învățământ din țară și la creșterea competitivității acestora.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: Acest proiect a fost creat încă în 2020 anume pentru a crește atractivitatea universităților din Republica Moldova și în esență cred că reprezintă cea mai mare investiție din partea statului în învățământul superior din ultimii anii. Bugetul total se apropie de 700-800 milioane de lei, ceea ce ete aprospe un buget adițional integral pentru învățământul superior și reprezintă resurse semnificative, care sperăm noi să ne ajute ca să modernizăm învățământul superior din Republica Moldova. Anum, pentru al face ,mai atractiv pentru absolvenții de liceu de la noi din țară, ca să îi convingem să rămână aici în Republica Moldova, să își facă studiile, ulterior să lucreze.

Universitatea de Stat din Moldova a câștigat cele mai multe proiecte în a doua rundă de granturi acordate. Este vorba de șase proiecte în valoare de 3,5 milioane de euro. Cu patru proiecte câștigate se poate lăuda și Universitatea Tehnică din Moldova. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au câștigat câte un proiect fiecare.

Proiectul „Învățământul superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației Cercetării, în perioada 2020-2025. Anul trecut, au fost alocate aproximativ 14,3 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în 13 instituții de învățământ, inclusiv șapte universități și șase colegii.

Exclusiv TV