Piața anabolizanților va fi restricționată

22.11.2023, 16:06
Fabricarea, importul, distribuirea și comercializarea medicamentelor care conțin steroizi anabolizanți și androgeni vor fi restricționate în conformitate cu standardele internaționale. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, fiind motivată de statisticile alarmante, care arată un declalaj mare între preparatele vândute în farmacii și cele utilizate în instituțiile medicale. Autorii propunerii constată că, produsele sunt administrate în cantități mari de sportivii, care doresc să-și crească masa musculară.

Potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, după modificările legislative aprobate, piața farmaceutică din Republica Moldova va fi asigurată cu medicamente care conțin substanțe anabolizante și androgeni conform necesităților terapeutice. Astfel, va fi restricționat accesul populației la astfel de preparate în condiții nemedicale. Acestea vor fi achiziționate anual prin licitație publică pentru instituțiile medicale și pacienții tratați ambulatoriu, a precizat ministra.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: Deci, Ministerul Sănătății va anunța cu șase luni înainte de licitație despre necesitate, va fi calculată necesitatea conform protocoalelor și ghidurilor, și conform numărului de pacienți, care este în Republica Moldova, va fi realizată licitația și va trece cel care va corespunde specificațiilor. Acest ar putea să fie atât cineva care produce aici pe loc și va produce doar cantitatea, care este ordonată, comandată de Ministerul Sănătății sau cineva care va importa, pentru că ar putea câștiga licitația un importator.

Restricționarea anabolicelor este necesară în condițiile în care importul, producția internă și comercializarea lor în farmacii depășesc cu mult consumul din spitale, a atenționat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Potrivit specialiștilor, folosirea unor doze mai mari de astfel de medicamente decât cele terapeutice este o practică riscantă, care are efecte negative asupra sănătății consumatorilor. De cele mai dese ori medicamentele de acest tip sunt administrate de către persoane care practică sportul.

Anabolizanții și hormonii androgeni sunt utilizați pentru pacienți cu boli specifice, de exemplu hipogonadism – afecțiune din cauza căreia nu se produce suficient testosteron. Preparatele le sunt prescrise și femeilor cu sindromul ovarului polichistic. Hormonii androgeni și steroizii anabolizanți se mai folosesc pentru a trata efectele andropauzei, cunoscută și ca menopauză masculină.

Datele Serviciului Vamal, arată că în total, în ultimii trei ani, în țara noastră au fost înregistrate opt cazuri de transportare ilegală a anabolizanţilor, dintre care doar unul în proporții mari. Singurul dosar de amploare în acest sens a fost pornit de comun cu autoritățile române și deja se află pe masa judecătorilor. În 2021 au fost depistate 1.680 de comprimate sau fiole cu anabolizanți transportate prin contrabandă, în 2022 – 2.605, iar în 2023 – 11.779. În unul din cazuri valoarea preparatelor ridicate depășea suma de 800 de mii de lei.

Exclusiv TV