CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerea consilierilor din Chișinău și Comrat

20.10.2023, 17:28
Alegătorii din Chișinău și Comrat vor primi pe 5 noiembrie la secțiile de votare o broșură în locul unui buletin de vot clasic. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală din cauza numărului mare de candidați pentru funcția de consilier în cele două municipii. În același timp, ordinea în buletinul de vot pentru funcția de primar al Capitalei rămâne incertă. Consiliul electoral de circumscripție Chișinău luptă în instanță cu un pretendent, care nu a fost acceptat în cursa pentru șefia municipalității.

Pentru fotoliul de consilier în consiliul municipal Comraț s-au înscris 57 de candidați, iar pentru Consiliul municipal Chișinău - 35. Din cauza numărului prea mare, buletinele de vot vor fi sub formă de broșuri.

ALEXANDR BERLINSCHII, secretarul Comisiei Electorale Centrale: ”În principiu, vor fi aceleași elemente ale buletinului de vot din format obișinuit, doar că în format de broșură, care va începe cu candidații conform înscrierii în buletinele de vot și vor fi în felul respectiv. Aici vorbim despre Consiliul Municipal Chișinău. La Consiliul municipal Comrat va fi un pic mai lung, dat fiind faptul că sunt 57 de concurenți electorali, care de asemenea se va tipări în format de broșură.”

În același timp, buletinele de vot pentru alegerea primarilor celor două municipii vor fi sub formă obișnuită. Însă pentru capitală nu se cunoaște încă numărul definitiv al candidaților pentru funcția de edil. Până în prezent au fost acceptați 27 de pretendenți, însă primarul comunei Condrița din municipiu, Andrei Donică, care nu a fost acceptat în cursă a mers în instanța de judecată. Magistrații au decis suspendarea acestei decizii, însă hotărârea a fost atacată cu recurs de consiliul de circumscripție Chișinău. Astfel, unele locuri în buletinul de vot rămân provizorii. Până în prezent, ordinea celor 27 de candidați arată în felul următor.

Cap de listă cu numărul 1 în buletinul de vot pentru alegerile primarului municipiului Chișinău este candidatul Vasile Costiuc, urmat de Ruslan Codreanu, Constantin Butucel, Ștefan Ioniță și Diana Carman. Pe locul 6 se regăsește Llian Carp, urmat de Anatol Usatîi, Vadim Brânzaniuc, Bulgac Ion și Adrian Albu.

La mijloc de buletin, pe locul 11, se regăsește candidatul Mihail Poleanschi, urmat de Victor Chironda, Oleg Burlacu, Vasile Bolea, Roman Mihăieș și Ion Ceban. Locul 17 îi revine lui Dragoș Galbur, urmat de Alla Popova, Anatolie Prohnițchi și Cristina Vulpe.

Potrivit ordinii depunerii dosarelor pentru participarea la alegeri și a tragerii la sorți, numărul 21 îi revenea lui Andrei Donică. Acesta îl va putea ocupa doar dacă va obține câștig de cauză în instanță.

Până atunci, sub numărul 21 este înregistrat Ion Purice, urmat de Ruslan Popa, Ștefan Urîtu și Andrei Munteanu. Pe locul 26 se va regăsi Arina Spătaru, urmată de Ștefan Gligor. Buletinul de vot va fi încheiat de Tatiana Platon.

Președinta Consiliului Electoral Chișinău a precizat că ordinea s-ar putea modifica dacă unii candidați vor decide să se retragă din cursă sau vor fi excluși în caz că nu vor respecta prevederile codului electoral.

VIORICA GADÎMBA, președinta Consiliului Electoral Chișinău: ”La momentul de față, numărul plasării candidaților în buletinul de vot este provizoriu și asta pentru că, din diferite motive, cineva poate dorește să se retragă din cursă printr-o cerere depusă sau cineva a contestat hotărârea consiliului Electoral de Circumscripție Electorală municipală cu privire la neînregistrarea în cursă.”

Precizăm că până în prezent, concurenții electorali au depus 13 contestații privind mai multe abateri de la legislație din partea contracandidaților. Nouă dintre acestea au fost examinate de Consiliul Electoral Chișinău, iar altele 4 se află în curs de examinare. La 5 noiembrie, persoanele cu drept de vot vor ieși să aleagă primari în 898 de localități și 11.058 de consilieri locali.

Exclusiv TV