Pentru prima data în istoria țării noastre, un sat din Republica Moldova a fost inclus în clasamentul celor mai bune destinații turistice rurale din lume. Este vorba despre localitatea Văleni din raionul Cahul, acolo unde bunica bate toba.
Satul Văleni din sudul Moldovei a fost desemnat cu distincția „Best Tourism Villages” ediția 2023 de către Secretariatul General al Organizația Mondială a Turismului, o agenție specializată a ONU. Localitatea a devenit cunoscută după participarea Lidiei Bejenaru, bunica de la Văleni, la Eurovision alături de Zdob și Zdub în anul 2005.
De asemenea, zona este vestită datorită Lacului Beleu și a Colinelor de Aur, dar și pentru prima rezervație din Republica Moldova, „Prutul de Jos”, inclusă în Rețeaua Mondială UNESCO. Văleni a beneficiat de susținerea financiară UE pentru extinderea pensiunilor, dezvoltarea infrastucturii locale și a inițiativelor comunitare. Uniunea Europeană susține dezvoltarea întregii regiuni Cahul, investind, până în prezent, 6,45 milioane de euro prin 125 de proiecte implementate în turism, eficiență energetică și dezvoltare antreprenorială.
Exclusiv TV
