Moldova va avea propriul mecanism de aplicare a sancțiunilor internaționale

18.10.2023, 13:44
Moldova va aplica sancțiunile internaționale. Cabinetul de miniştri a aprobat un proiect care prevede un mecanism de implementare a restricțiilor. Astfel, statele, guvernele, persoanele fizice sau juridice și alte entități, care au comis genocid, infracțiuni împotriva umanității, sau alte încălcări și abuzuri grave, vor fi supuse sancțiunilor. În acest context, activele celor care sunt în sancțiuni internaționale, la care Republica Moldova se aliniază, vor fi imediat sechestrate şi eventual confiscate în interesul părților.

Potrivit proiectului de lege prezentat de Ministerul Justiției, statele, guvernele, persoanele fizice sau juridice și entitățile care au comis genocid, infracțiuni împotriva umanității, contra păcii și securității omenirii, infracțiuni de război, tortură și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, au admis sclavia, execuțiile, asasinatele, răpirea de persoane, arestări sau detenții arbitrare sau alte încălcări și abuzuri grave, vor fi supuse sancțiunilor. Măsurile restrictive internaționale pot fi aplicate pe teritoriul Republicii Moldova atât cu referire la persoanele fizice și juridice străine, precum și apatrizi, cât și cu referire la cetățenii moldoveni și persoanele juridice din țara noastră, dacă s-a stabilit că acestea se eschivează de urmărire penală.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: Se instituie un organ nou destinat adoptării deciziilor interne de punere în aplicare a măsurilor restrictive Consiliul Interinstituțional de Supervizare, care va coordona activitatea celorlalți actori implicați în acest mecanism și va asigura o interacțiune mai eficientă a acestora. De asemena, se completează cu un bloc nou de prevederi privind descrierea măsurilor restrictive internaționale, și anume cea privind blocarea fondurilor, sau resurselor economice, precum și mai multe aspecte patrimoniale ce decurg din aceste măsuri.

DORIN RECEAN, prim-ministru: De azi înainte, din momentul în care îl trecem în Parlament, avem un mecanism clar și eficient de aplicare a măsurilor restrictive. Asta însemnă, că activele celor care sunt în sancțiuni internaționale, la care Republica Moldova se aliniază, vor fi imediat sechestrate şi eventual confiscate în interesul părților corespunzătoare.

Până în prezent, Republica Moldova a fost beneficiara sancțiunilor internaționale. Statele Unite și Uniunea Europeană au impus mai multe tipuri de sancțiuni pentru oligarhii fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, învinovățiți în devalizarea sistemului bancar național, dar și pentru un șir de persoane și companii din anturajul acestora. Mai multe active ale celor doi foști politicieni moldoveni au fost puse sub sechestru. Cele mai recente sancțiuni au fost impuse pe 17 octombrie de Guvernul Canadei. Astfel, restricțiile vizează nouă persoane care au legătură cu partidul „Șor”, declarat neconstituțional, sau sunt apropiate oligarhilor fugari Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, care au căzut anterior sub incidența sancțiunilor canadiene. Din lista celor nouă persoane sancționate de Canada fac parte: liderul Partidului Regiunilor din Republica Moldova, Alexandr Kalinin; interlopul moldovean Grigore Caramalac, alias „Bulgaru” și sora fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, Vera Plahotniuc. Totodată, sub incidența sancțiunilor canadiene au ajuns și foști deputați în Parlament, precum și consilieri în Consiliul Municipal Chișinău – toți aleși în funcții pe listele fostei formațiuni politice „Șor”. De asemenea, Guvernul Canadei a impus, sancțiuni și pentru șase posturi TV afiliate fugarului Ilan Șor.

Exclusiv TV