Guvernul a semnat mai multe acorduri de finanțare și împrumut pentru trei domenii prioritare – securitatea, eficiența energetică și împădurirea. Documentele au fost semnate cu Agenția franceză pentru dezvoltare, institutul de creditare pentru reconstrucție privind cooperarea în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice și Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare, în marja Platformei de sprijin pentru Republica Moldova.
PETRU ROTARU, ministrul Finanțelor: Avem suport direct de 40 de milioane de euro și avem suport finanțat punctat. Avem pe domeniul de eficiență energetică. Avem pe domeniul ecologic și gestionarea crizei gazelor. Dacă vorbim despre o sumă estimativă, pentru că o să facem calculele și o să vedem efectiv care o să fie sumele, vorbim despre 140 de milioane de euro.
Acești bani vor fi debursați în condițiile în care țara noastră va îndeplini condiționalitățile care au fost agreate de comun cu părțile semnatare. Una din ele ține de reforma în domeniul energetic. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, spune că prioritară va fi ramura eficienței energetice.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: Noi investim în eficiența energetică a clădirilor pentru că, clădirile consumă peste 50 la sută din toată energia din Republica Moldova, iar un metru pătrat de clădire pentru întreținere consumă cam de două ori mai multă energie decât în UE. Respectiv, trebuie să reducem consumul, așa vom reduce facturile, așa vom reduce dependența de importuri, așa ne vom spori securitatea.
O altă dimensiune de investiții este domeniul de mediu și anume împădurirea teritoriului Republicii Moldova.
IORDANCA – RODICA IORDANOV, ministra Mediului: Gestionarea pădurilor comunale, care aparțin autorităților publice locale. Totodată, să stabilim condițiile de liberalizare a pieței în domeniul silvic atât pe partea de proiectare, de planificare, cât și pe partea de servicii de împădurire, care sunt realizate în Republica Moldova la momentul de față doar de Agenția Moldsilva și întreprinderile silvice create de către aceasta. La momentul de față suntem în proces de lucru, atunci când ajugem la realizarea acestor condiționalități noi vom putea merge în negocieri pentru semnarea acordului de împrumut.
Banii pentru acest domeniu vor fi acumulați în două fonduri – rezidențial și de împădurire.
Exclusiv TV
