Forfotă mare, în aceste zile, în pădurile din țară. Lemnele sunt la mare căutare în prag de sezon rece. La întreprinderea silvo-cinegetică Strășeni volumele zilnice comercilizate pot ajunge chiar și la 200 de metri steri. Pentru a face față solicitărilor și a nu crea o criză de masă lemnoasă, pădurarii se pregătest pentru realizarea ultimelor tăieri din acest an.
Potrivit inginerului-șef în silvicultură din cadrul întreprinderii silvo-cinegetică Strășeni, Sergiu Chihai, în prezent gospodăria are în stoc 850 de metri ster de lemne de foc tare și 550 de lemne de foc moale. Însă pentru că suntem în prag de sezon rece, lemnele sunt cumprărate rapid. Astfel, pădurarii se pregătesc de noi tăieri, pentru a le asigura tuturor doritorilor cantități suficiente de lemn de foc.
SERGIU CHIHAI, inginer-șef în silvicultură, Întreprinderea silvo-cinegetică Strășeni: Mâine cu siguranță stocurile vor fi altele pentru că comercializarea este în toi. Timpul este bun, este favorabil, accesul la lemne este și se comercilizează destul de mult. Poate chiar și la 200 de mertri steri de zi. În timpul apropiat vom primi autorizațiile pentru executarea lucrărilor din trimestrul patru. În cadrul întreprinderii, este un volum de 4500 de metri cubi, care poate va fi recepționat poate chiar în trei săptămâni, o parte, vom începe recepția lucrărilor noastre în trimestrul patru, respectiv vor apărea produsele lemnoase pentru a asigura populația cu lemn.
În comparție cu toamna trecută, când o gospodărie nu putea procura mai mult de trei metri steri de lemn la o solicitare, în acest an restricții nu sunt impuse. Totuși, șefii întreprinderilor silvicole fac vânzări moderate, pentru a nu rămâne cu ocolul gol.
SERGIU CHIHAI, inginer-șef în silvicultură, Întreprinderea silvo-cinegetică Strășeni: Ne străduim ca să nu livrăm mai mult de cinci metri steri, pentru ca toți să aibă acces la produsele lemnoase. În unele ocoale silvice încă respectăm acea listă pentru că depinde de zonă. De exemplu, în ocolul silvic Strășeni avem localități destul de mari cu populație numeroasă, cum ar fi Trușeniul, Cojușna, Strășeni, unde este o solicitare enormă de produse lemnoase și aici respectăm acea listă, care, este încă din primăvară.
Marea bătaie de cap a șefilor gospodăriilor silvice în această perioadă este lipsa forței de muncă. Salariile mici și munca grea nu-i prea tentează pe moldoveni să vină la tăiat pădure.
SERGIU CHIHAI, inginer-șef în silvicultură, Întreprinderea silvo-cinegetică Strășeni: Este problematic, dar încercăm să facem față, încercăm să îi atragem pe oameni, încercăm să le creem cât de cât condiții, se le asigurăm un transport către locul de muncă, asta-i tot ce putem face. Din păcate, salariul mic din silvicultură, care lasă de dorit, face ca munca în silvicultură să nu fie atât de atractivă. Dacă în agricultură astăzi un zilier poate primi chiar între 400-500 de lei, în silvicultură e complicat. Pentru o normă executată, poate să primească între 250-350 de lei impozabil.
Potrivit informațiilor Agenției Moldsilva, în prezent prețul unui metru ster de lemne specie tare variază între 670 și 1100 de lei, în timp ce lemnul moale este oferit la preț de 350-700 de lei, în funcție de ocolul silvic de unde este procurat. Nu este ieftin, spun oamenii, care găsesc și alte metode pentru a se încălzi la iarnă.
Datele statistice arată că în Republica Moldova, doar 11 la sută din teritoriu este împădurit, iar anual, cererea cetățenilor, care pe timp de iarnă încălzesc locuințele cu combustibili solizi, ajunge la aproximativ un milion de metri steri. Pentru sezonul rece 2022-2023, Comisia pentru Situații Excepționale a decis eliberarea unei cantități de cinci metri steri de lemn pentru fiecare gospodărie solicitantă. Inițial, ocolurile silvice urmau să le ofere tuturor doritorilor câte trei metri steri, iar ulterior alții doi. În sezonul precedent, prețul unui metru ster de lemn tare varia între 550 de lei și 875 de lei, iar același volum de lemn moale costa între 350 și 475 de lei. În acest an nu au fost impuse restricții la volumele de lemne solicitate de doritori.
Exclusiv TV
