Mai mulți vârstnici participă la cursuri de formare în cadrul proiectului „Universitate pentru vârsta a treia”

2.10.2023, 17:42
Au ajuns la vârsta pensionară, dar sunt dornici de carte și curioși să rămână în pas cu noile tendințe. Vorbim despre 40 de studenți cu vârsta de peste 60 de ani care s-au înscris la cursuri de digitalizare, comunicare între generații și stare de bine. O dată pe săptămână, timp de șapte luni, vârstnicii vor reveni pe băncile Universității de Stat din Moldova pentru a studia sârguincios. Proiectul pilot ”Universitatea pentru Vârsta a Treia” este implementat de Ministerul Muncii Protecției Sociale cu suportul UNFPA.

Dintre cei 40 de studenți vârstnici înmatriculați, 33 sunt din Republica Moldova și 7 refugiați din Ucraina. În următoarele 7 luni, aceștia vor frecventa cursurile de ”Dezvoltarea abilităților digitale” și ”Starea de bine și comunicarea între generații”, predate în limba română și rusă. Proaspeții studenți spun că, deși au ajuns la o vârstă onorabilă, nu se dau bătuți și vor să țină pasul cu tânăra generație.

Mihail Rotar curând împlinește 78 de ani. Este medic de profesie și spune că arde de nerăbdare să se apuce din nou de studii.

MIHAIL ROTAR, student pensionar, medic: Eu sunt medic de profesie și medicii au un crez, dacă ei nu învață permanent, toată viața și nu află ceva nou, atunci el moare ca medic. De aceea, am venit și eu să învăț. Cu atât mai mult că totul îmi este interesant - și digitalizarea, și comunicarea între generații, și îmbătrânirea activă. Totul, în jumătate de an, câte un pic, o să aflu.

Pentru a facilita procesul de învățare și de conectare la resursele educaționale și digitale necesare, o companie privată de telefonie mobilă le-a donat studenților 40 de telefoane mobile cu acces la internet.

Proiectul pilot ”Universitatea pentru Vârsta a Treia” este găzduită de Universitatea de Stat din Moldova. Deși este un proiect nou, pentru cele 40 de locuri disponibile au aplicat aproximativ 200 de doritori. În viitor, se planifică și alte cursuri pe diferite domenii de interes.

IGOR ȘAROV, rectorul Universității de Stat: Sper să nu vă dezamăgim nici prin calitatea programelor - fie ABC-ul digital, fie cel de-al doilea program privind starea de bine. Lucrăm paralel și asupra unui nou regulament, avem în proiecție peste 20 de programe ce vor fi lansate pe diferite aspecte - educație juridică, financiară și multe altele.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a dat asigurări că astfel de cursuri se vor organiza în mai multe regiuni ale țării. Un grup didactic se va deplasa prin mai multe localități din țară pentru a instrui pensionarii. De asemenea, se vor depune eforturi ca mai mulți vârstnici să aibă acces la noile tehnologii informaționale.

Conform studiului ”Generații și Gen”, ponderea persoanelor de 55-74 de ani implicate în activități de învățare pe parcursul vieții este de doar 2%, față de 4,5 la sută media Uniunii Europene. Dezvoltarea conceptului de ”Universitate pentru vârsta a treia” face parte din obiectivele Programului Național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă 2023-2027 implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație. Potrivit Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova, la începutul anului 2023 locuiau 598 de mii 300 de persoane în vârstă de 60 ani şi peste, ceea ce constituie 23,8% din totalul populației cu reședință obișnuită.

Exclusiv TV