Victimele și rudele persoanelor care au avut de suferit în accidente rutiere au organizat un marș

2.10.2023, 13:42
Victimele, dar și cei care și-au pierdut copii și rudele în accidente rutiere, au organizat, ieri, un marș în centrul сapitalei, pentru a cer înăsprirea legislației pentru cei vinovați de tragediile de pe drumuri. Manifestanții au solicitat să fie adoptată o lege similară celei promulgate recent în România, care prevede pedeapsă cu închisoare de tip închis pentru șoferii, care produc accidente mortale sub influența alcoolului, drogurilor sau care conduc fără permis.

Zeci de oameni au venit în fața Guvernului, unde le-au reamintit autorităților despre tragediile de pe drumurile din țară, în care și-au pierdut copii și rudele. Cu lacrimi în ochi și durere în suflet, ei au declarat că își doresc legi mai aspre, pentru a pune capăt dezmățului de pe șosele.

FEMEIE LA MANIFESTAȚIE: Dănuț era unicul meu copil. Cu doi ani în urmă, un șofer de 23 de ani, din Tohatin, eu sunt din Anenii Noi, îndreptându-se spre localitatea Varnița, cu viteză exagerată și era foarte servit. Băiețelul meu se întorcea de la fotbal. A fost lovit atât de tare, încât i-a fost ruptă artera de la inimă. Doar eu știu cum trăiesc fiecare dimineață, iar acest individ, după prima instanță, a fost dat patru ani de închisoare de tip închis, ei au atacat la Curtea de Apel, că nu sunt de acord, este prea mult pentru el. La moment, la Curtea de Apel, deja de doi ani, tot se amână de fiecare dată cu 5 minute înainte de ședință suntem anunțați că ba judecătorul de schimbă, ba judecătorul nu poate.

Printre organizatorii marșului a fost și Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în urma unui accident de pe Viaduct. Ea susține că amenzile mai mari pentru încălcarea regulilor rutiere, nu sunt suficiente pentru a preveni tragediile din trafic.

MARCELA PALADI, victimă a unui accident rutier: Cerem Legea 24 să fie implementată cât mai curând, pentru că nu a fost destul doar majorarea unor amenzi. Este nevoie ca oamenii să fie trași la răspundere pe deplin, să fie exclus penitenciarul de tip deschis și să se ia anumite măsuri, pentru că, de altfel, vom pierde mulți alți oameni dragi nouă. Și se pune întrebarea, oare câți mai trebuie să moară, să rămână invalizi pe viață pentru ca, în sfârșit, să se facă o schimbare pentru siguranța noastră, a tuturor?

Manifestanții au denumit Legea 24, în contextul în care multe tragedii, care s-au soldat cu decese, s-au propus pe data de 24. Documentul ar fi un prototip al legii Anastasia din România, o fetiță de 4 ani, din județul Iași, care a fost ucisă de o șoferiță fără permis, în fața casei sale, chiar de ziua ei de naștere, pe 1 iunie 2022. Legea a fost promulgată de Președintele României și a intrat în vigoare pe 10 iulie 2023.

Am solicitat un comentariu din partea Ministerului Afacerilor Interne referitor la revendicările manifestanților. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Olivia Melnic, ne-a îndemnat să expediem un mesaj text, dar până în momentul difuzării știrii nu am primit niciun răspuns. Potrivit statisticilor, pe parcursul a opt luni ale anului curent, au avut loc 1.279 de accidente rutiere în care și-au pierdut viața 122 de persoane, iar peste 1.500 s-au ales cu traumatisme.

Exclusiv TV