Accesul limitat la informație, comunicare insuficientă, dar și neimplicarea pacienților în procesele decizionale din sănătate. Sunt câteva probleme care au fost discutate astăzi în cadrul primului Forum al Pacienților, unde au participat reprezentanți ai asociațiilor de profil, dar și autorități din sănătate. La eveniment au fost discutate mai multe aspecte, inclusiv cum pacienții își pot face auzite nevoile, cum își pot revendica drepturile, fiind analizate efectele implicării acestora în luarea deciziilor.
Natalia Vîlcu-Bajurean, care este și președintele Asociației Obștești „Viața fără leucemie”, a fost diagnosticată cu cancer mamar acum patru ani. La început credea că simptomele pe care le simte erau doar din cauza oboselii și a stresului, însă medicii au constat că suferea de această boală crâncenă. Din experiența ei, dar și a părinților care au copii sau rude diagnosticate cu maladii oncologice, Natalia susține că, în prezent, în sistemul medical este necesară o deschiderea mai mare pentru expunerea opiniilor și experiențelor pacienților.
NATALIA VÎLCU-BAJUREAN, președintele Asociației Obștești ”Viața fără leucemie”: „Toate investigațiile se fac la timp. Deci, medicul care este responsabil de tine el încearcă să planifice. Altceva este că, de multe ori, alte servicii nu sunt disponibile. Același diagnostic, de exemplu, care trebuie de realizat în decurs de două luni, programarea îți spune că va fi peste 4, sau o analiză care nu poate fi efectuată în Republica Moldova. Medicul îți spune franc: noi așa ceva nu putem oferi.”
Natalia consideră că maladia oncologică poate fi învinsă doar printr-o relație consolidată dintre medic-pacient-părinte, acolo unde trebuie să existe comunicare și încurajare reciprocă.
NATALIA VÎLCU-BAJUREAN, președintele Asociației Obștești ”Viața fără leucemie”: „Știu că nu va fi un proces rapid și ușor, pentru că aici este nevoie și de informare și educare a pacientului, pe de o parte, și informarea și educarea cadrelor medicale, pe cealaltă parte. Doar când vor fi la un nivel cât de cât apropiat și vor putea comunica fără bariere, fără condiționalități, fără influențe, fără această poziție dominantă a medicului, undeva, ea este de înțeles. Este necesar să ridicăm și gradul de încredere a pacientului în sistemul medical.”
Și președinta Asociației Tinerilor cu Diabet, Veronica Volcov, a declarat că, în prezent, există mai multe probleme cu care se confruntă bolnavii, deoarece nu sunt implicați în luarea deciziilor care îi privesc direct.
VERONICA VOLCOV, președinta Asociației Tinerilor cu Diabet „DIA”: „Există bariere cu privire la accesul la informație, conflictele de interes, procedurile de achiziții publice defectuoase și multe alte elemente ale procesului de monitorizare a dreptului la sănătate pentru această categorie de pacienți.”
Deși pe parcursul ultimilor ani au fost întreprinse mai multe măsuri pentru facilitarea accesului la medicamente compensate, inclusiv analogi de insulină și teste de glicemie pentru pacienții cu diabet, totuși mai rămân provocări.
VERONICA VOLCOV, președinta Asociației Tinerilor cuDiabet „DIA”: „E o mare problemă cu accesul la dispozitive medicale și în viziunea noastră, accesul la dispozitive medicale, tehnologii noi, trebuie bine reglementat în baza dosarelor depuse de pacient împreună cu doctorul curant. Informația trebuie să fie absolut transparentă.”
Reprezentanții instituțiilor medicale recunosc că cea mai mare problemă din sistemul sănătății este comunicarea dintre pacient și medic.
MIHAIL CIOCANU, directorul Institutului de Medicină Urgentă: „Experiența internațională demonstrează că cea mai bună formă este asocierea pacienților în organizații neguvernamentale de interes. Se are în vedere pacienții cu diferite boli cronice, se pot asocia și atunci, această voce devine mai plauzibilă, mai auzită de către sistemul de sănătate și ei pot să-și expună poziția lor atunci când există aceste platforme de negociere.”
VIOREL GORCEAG, reprezentant de țară Crucea Roșie din Elveția în Moldova: „Paltforma „tratatbine.md” - o platformă lansată anul trecut, care este bine-venită să împărtășească produsele și rezultatele proiectelor, dar, nu în ultimul rând, să răspundă la întrebări: ce însemană să fii tratat bine, cum să știm dacă suntem tratați bine și cum să procedăm în cazul în care credem că dreptul pacientului a fost încălcate.”
Responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății susțin că depun eforturi pentru a moderniza și a adapta sistemul sănătății astfel încât să asigure starea de bine a pacientului.
ION PRISĂCARU, secretar de stat al Ministerului Sănătății: „Noi trebuie să facem tot posibilul ca în procesul de modernizare și transformare a sistemului de sănătate, să luăm în primul rând aspectul siguranței pacientului, care implică mai multe aspecte, unul fiind siguranța actului medical. Dar, totodată, este vorba de siugranța părții mai emoționale a pacientului, inclusiv de partea de protecție a pacientului, inclusiv a datelor personale.”
Forumul Pacienților este organizat în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”, implementat de Crucea Roșie din Elveția, parte a programului „Acoperire Universală cu Servicii de Sănătate”, desfășurat în comun cu Banca Mondială, cu susținerea financiară a Guvernului Elveției.
Exclusiv TV
