Studenții, medicii rezidenți și practicieni, dar și personalul medical cu studii medii, vor beneficia de oportunități extinse pentru dezvoltarea abilităților practice în domeniul sănătății sexuale și reproductive. Acest lucru a devenit posibil grație unei donații de manechine inteligente medicale, care vor fi distribuite în toate instituțiile de învățământ medical din țară. Lotul de echipamente, în valoare de peste 440 de mii de lei, a fost achiziționat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație.
Manechinele medicale inteligente vor fi utilizate pentru pregătirea studenților și medicilor rezidenți, precum și pentru dezvoltarea continuă a personalului medical în domeniul sănătății sexuale și reproductive.
CORINA ILIADI-TULBURE, lector, USMF ”Nicolae Testemițanu”: În cadrul scenariilor cu un simulator de înaltă fidelitate, există trei componente fidalitate - redarea informației practice și fortificarea unor abilități practice în cazuri de simulare. Reamintirea sau transpunerea în practică a cunoștințelor teoretice pe care le acumulează studenții la universitate, dar și medicii în cadrul activității clinice, precum și componenta de comunicare, care este destul de important, atât a pacientei, care este simulator cu echipa de medici și asistente medicale, cât și a două echipe în cadrul simulării, care sunt echipa de traineri.
Formarea prin simulare în domeniul obstetricii și ginecologiei are o importanță crucială, contribuind la îmbunătățirea procesului de învățământ medical și la creșterea calității și siguranței serviciilor medicale. Utilizând aceste manechine, studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu", vor avea posibilitatea să simtă într-un mediu similar cu viața reală spitalicească.
Echipamentul va ajunge și la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacolo” din Capitală, unica instituție care pregătește moașe.
Donația face parte din eforturile continue ale Fondului Națiunilor Unite pentru Populație pentru consolidarea capacităților și rezilienței sistemului de sănătate din Moldova. Scopul este de a răspunde prompt la nevoile de sănătate sexuală și reproductivă ale femeilor și tinerilor din țara noastră, cât și refugiaților din Ucraina.
Manechinele vor fi distribuite și la colegiile de Medicină din Bălți, Ungheni, Orhei și Cahul, precum și la Centrul de Instruire în Baza de Simulare al Institutului Mamei și Copilului.
Exclusiv TV
